Relaxarea măsurilor, mană cerească pentru artiști. Unde vor cânta de Revelion

Ultima actualizare:

Pandemia de coronavirus a afectat grav domeniul divertismentului. În primăvara anului trecut, muzicienii, instrumentiștii, actorii, balerinele, dansatorii, sunetiștii, scenografii și toți cei numiți „artiști independenți” s-au trezit cu spectacole anulate și fără nicio sursă de venit. Anul 2020 a fost unul greu și stresant, cu spectacole pe ici pe colo, în micile pauze de relaxare a măsurilor. Prea puțin pentru a le susține, multora, traiul zilnic. Totul a culminat în decembrie 2020, când le-au fost anulate și concertele de Revelion. Anul acesta, din fericire pentru ei, s-a dat iar liber la cântări.

Nicu Paleru va cânta într-o singură locație de Revelion
Nicu Paleru va cânta într-o singură locație de Revelion

La începutul acestei luni, prin hotărârea CNSU nr. 112, au fost aprobate o serie de măsuri de relaxare. Printre acestea, s-a decretat că în noaptea de Revelion se vor putea organiza petreceri în aer liber, fără limită de participanți sau oră de închidere, singura condiție fiind purtarea măștii. Și restaurantele vor putea rămâne deschise toată noaptea de Crăciun și Anul Nou, însă cu un grad de ocupare de 50% și cu certificat verde care atestă vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală. O veste excelentă artiști, dar și pentru proprietarii de localuri care au început să se organizeze rapid.

Mihai Trăistariu cântă în 6 locuri

În 2020, primul an de pandemie, Mihai Trăistariu era disperat. A avut doar 4 concerte. De Revelion, pentru prima dată, a stat acasă. „Eram obișnuit ca în noaptea dintre ani să am 7-8 concerte în diverse locații de la munte. Începeam de la 7 seara și până la 3-4 dimineața tot cântam. Aveam concerte și la târgurile de Crăciun: în 2019, spre exemplu, am avut 11. Artiștii sunt cap de listă în această pandemie, suntem cei mai defavorizați, vai de capul nostru. Am vorbit cu mai mulți colegi de breaslă și lumea e îngrozită; cine a putut, s-a reprofilat, alții sunt muritori de foame. Nu mă refer la artiștii mari, care au economii, ci la cei mici, la sunetiști, instrumentiști, dansatori etc.”, povestea Trăistariu pentru Click!.

image

Acum este fericit. Finalul lui 2021 îl găsește din nou pe scenă. De Crăciun va avea 3 concerte, iar de Revelion va cânta în 6 locuri la Sinaia și Predeal. „Voi fi pe 23 decembrie la Târgul de Crăciun de la Deva, pe 24 la târgul de la Slobozia și pe 25 la un resort din Sinaia. De Revelion o să cânt tot așa la niște resorturi mai sofisticate de la munte”, a declarat artistul.

Nicu Paleru cântă într-un local de fițe din ploiești

Nicu Palerul a avut un 2021 încărcat cu filmări, videoclipuri, proiecte noi, chiar și un turneu de două luni în America. A primit nenumărate oferte și pentru sărbătorile de iarnă. „Mi s-a propus să cânt pentru românii din diaspora, dar de această dată am refuzat, pentru că îmi doresc să fiu acasă cu familia de Crăciun. Iar de Revelion am zis că o să cânt undeva aproape de casă, astfel că am acceptat propunerea unui local superb din Ploiești, Ramatuelle. Sunt acolo toată seara alături de taraful meu și de Orchestra George Vasile. O să am trei momente a câte 40 de minute fiecare”, a declarat pentru Click! Nicu Paleru.

Nicu Paleru își anunță prietenii pe Facebook că de Revelion îi așteaptă la petrecere
Nicu Paleru își anunță prietenii pe Facebook că de Revelion îi așteaptă la petrecere

„De abia aștept să petrec cu ploieștenii mei și nu numai. Am înțeles că vin invitați din Buzău, Galați, Constanța, precum și mulți prieteni de-ai mei din diaspora care așteptau cu interes locația unde voi cânta de Revelion”, adaugă artistul.

Maria Dragomiroiu și Mioara Velicu au concert în America

Și Maria Dragomiroiu recunoaște că în 2020 a stat acasă, pentru prima dată în 30 de ani. Dar nu a suferit. „A fost superb, ne-am încărcat bateriile, am stat cu copiii și nepoții, a fost odihnitor. Mie, unul, mi-a priit această pauză”, ne spune Bebe Mihu, soțul și impresarul artistei.

Maria Dragomiroiu, împreună cu cel care îi e soț și impresar, Bebe Mihu
Maria Dragomiroiu, împreună cu cel care îi e soț și impresar, Bebe Mihu

Le-a plăcut atât de mult, încât și-au propus ca și în acest an, de Crăciun, să stea acasă. „Am refuzat oferte în Spania și Italia ca să rămânem acasă de Crăciun. Pentru noi, familia e totul”. De Revelion, însă, vor merge în America, unde vor susține un concert pentru comunitatea de români de la New York, alături de Mioara Velicu și de Gheorghe Gheorghiu. „Sper să fie totul ok, să nu se întâmple alte minuni”, mai spune Bebe Mihu.

Tudor de la Fly Project face Crăciunul cu familia

Tudor Ionescu, împreună cu soția și cu fiica lor, Ilinca
Tudor Ionescu, împreună cu soția și cu fiica lor, Ilinca

Tocmai din cauza acestei nesiguranțe, Tudor Ionescu de la Fly Project a refuzat ofertele de Revelion din Rusia. „Noi am avut cereri numai din afara țării, pe care deocamdată le-am lăsat deschise, să vedem ce se mai întâmplă. Dar cel mai probabil nu vom pleca. Ne-a încurcat foarte tare Omicron, cu restricții, carantine, complicații”, mărturisește Tudor. În anii dinaintea pandemiei era mai mult pe drumuri. De Crăciun stătea acasă 1-2 zile, apoi iar își lua bagajul și pleca peste hotare. „Era un du-te vino continuu, stăteam foarte puțin acasă și nu simțeam cu adevărat sărbătorile. De Revelion eram mereu plecat. Cele mai frumoase momente, pe care de obicei toată lumea le petrece cu familia, pentru mine însemnau turnee, concerte, avioane, aeroporturi, hoteluri și videocall-uri acasă. În 2020, pandemia a venit cu singura ei parte bună: am putut sta și eu cu fetele mele de sărbători. Și anul acesta vom merge în Maramureș. Pe de-o parte este ciudat. Îmi e dor de scenă, muzica e jobul meu. Abia aștept să revenim la normal!”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
plase de umbrire solutia protejare   legume   foto alina mitran (3) jpeg
image
image
image
image
image
image
banner karmen minune png
cub randi animat gif
delia 2  crop 1665421206 jpg
Ce familie frumoasă are Damian Drăghici
Banner Rică Răducanu
Banner Emily Burghelea
Banner Iasmina Hill
Anamaria Ferentz v1 1200x931 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net