Rică Răducanu: «Îl rog pe hoţ să-mi înapoieze agenda cu numerele gagicilor!»

Ultima actualizare:
Hoţul s-a căţărat pe un aparat de aer condiţionat pentru a intra în apartamentul lui Rică de la etajul 1
Hoţul s-a căţărat pe un aparat de aer condiţionat pentru a intra în apartamentul lui Rică de la etajul 1

Rică Răducanu (72 de ani), pe numele său adevărat Răducanu Necula, a tras o sperietură groaznică, în urmă cu aproape două luni, când un bărbat a intrat peste el, în casa din Mangalia. I-a subtilizat actele, telefoanele mobile, 8.000 de lei, cardurile bancare, dar şi agenda în care avea adunate sute de numere de telefon. Fostul mare portar ne-a vorbit despre acest episod care l-a întristat foarte mult.

Are aproape 1,90 metri, însă hoţul nu s-a temut că ar putea da nas în nas cu Rică, în timp ce-l jefuia: “Am fost foarte supărat, dar mi-a trecut! Ştiu cine este hoţul, e un vecin din zonă, am vorbit cu Poliţia, dar ei mi-au zis că nu sunt dovezi clare care să ateste ce spun eu. De obicei, mă trezesc noaptea din două în două ore ca să mă duc la baie, însă în acea noapte nu m-am mai trezit, cred că acel hoţ mi-a dat cu un spray care să mă adoarmă de tot. Am rămas fără acte, dar mi le-am refăcut, am buletin şi permis noi. După cele întâmplate, la ora şapte dimineaţa eram la uşa băncilor ca să îmi blochez cardurile. Măcar dacă îmi lăsa agenda cu numerele de telefon ale gagicilor!”, ne-a declarat el, mai în glumă, mai în serios.

Fostul mare sportiv a luat măsuri după ce acel bărbat s-a căţărat pe un grilaj, apoi un aparat de aer condiţionat, ca să intre în apartamentul de la etajul 1: “Mi-am pus gratii la casă, am cheltuit o grămadă de bani! Am vrut să îmi pun şi curent electric la gratii, dar nu m-au lăsat poliţiştii”, ne-a mai spus Rică Răducanu, care deţine acest apartament de 30 de ani. 

Şi-a pus grilaje la ferestre


    Hoţul s-a căţărat pe un aparat de aer condiţionat pentru a intra în apartamentul lui Rică de la etajul 1
Hoţul s-a căţărat pe un aparat de aer condiţionat pentru a intra în apartamentul lui Rică de la etajul 1

Deşi are 72 de ani, el continuă să ducă o viaţă activă: “Îmi ocup timpul la vârsta mea cu mult sport, masaje, plus că merg şi la saună pentru că mă relaxează. O viaţă am făcut asta şi nu pot să renunţ la ele. Mă întâlnesc şi cu prietenii să jucăm tenis cu piciorul, după care mergem la un şpriţ şi tot aşa. Dacă nu fac mişcare nu pot să dorm!”. Rică se confruntă şi cu probleme de sănătate, fiind diagnosticat cu apnee, boală din cauza căreia i se opreşte respiraţia în somn: “Din cauza loviturilor respir foarte greu, doctorii mi-au zis că trebuie să vin, că s-ar putea să mor în somn”, a explicat acesta, într-un interviu pentru Digi24.

Şi ei au fost jefuiţi! 

Mioara Roman (78 de ani) a fost prădată, în 2017, de trei bărbaţi care au intrat în casă sub pretextul că vor să repare un burlan. Tâlharii i-au furat un parfum franţuzesc de 100 de euro, o pereche de adidaşi şi pensia de 1.200 de lei. În 2008, în timp ce se afla în Germania, şi Minodora (40 de ani) a rămas fără bijuteriile şi parfumurile de peste 10.000 de euro.

Alexandru Arşinel (79 de ani) a fost victima hoţilor, în 2014: “Mi-au luat două televizoare şi nişte lucruri, din casa de vacanţă de la 2 Mai.  O să montez o alarmă care să răsune în toată localitatea”, ne-a povestit el. Nici cuplul Mădălin Ionescu - Cristina Şişcanu nu a scăpat. Cei doi soţi au rămas fără bijuteriile de 7.500 de euro, printre care se afla şi verigheta  ei. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net