Rogoz: «Nu e nici o greutate să mergi cu rulota-n spate»

Ultima actualizare:
În Noua Zeelandă,  împreună cu fiul  ei Vlad (2 ani)
În Noua Zeelandă, împreună cu fiul ei Vlad (2 ani)

De 4 ani încoace, cel mai recent de Paşte, actriţa Dana Rogoz (30 de ani) şi soţul ei, regizorul Radu Dragomir (49 de ani), îşi fac vacanţele la liber, cu rulota, după propriul scenariu.

Ea a povestit, pentru Click!, că s-a îndrăgostit de viaţa de nomad, din camping în camping, deşi cu toţii ştim că şi-ar permite să se cazeze numai la patru stele. 

Dana Rogoz: Chiar de Paşte. A fost o ieşire neplanificată, efectiv am luat hotărârea în dimineaţa zilei în care am plecat. Nu am ajuns decât până la munte, am stat o singură noapte şi apoi am fost nevoiţi să ne întoarcem acasă, eu având repetiţii la teatru. Dar chiar şi o ieşire atât de scurtă cu rulota îţi dă un sentiment de libertate.

Aşa arată baia
Aşa arată baia

Cel mai mult am călătorit cu rulota în luna de miere (august 2012). Am fost chiar o lună întreagă pe drumuri, prin toată Europa. Am plecat de acasă fără să avem vreun traseu clar în minte. Pur şi simplu ne-am lăsat pierduţi pe drumuri. Atunci am făcut vreo 6.000 km. Iar în iarnă, acum (ianuarie 2016), am fost în vacanţă cu Vlad în Australia şi Noua Zeelandă. Sigur că până acolo am ajuns cu avionul, dar în Noua Zeelanda am închiriat o rulotă şi timp de 6 zile am făcut alţi 2.000 km. Nu e pentru toată lumea genul acesta de vacanţă. Iei în calcul că trebuie să tragi peste noapte în anumite campinguri, unde baia e la comun şi nu tocmai aproape de “dormitor”, dacă ar fi să numim aşa patul făcut din scaunele rulotei.

Aşa arată  dormitorul
Aşa arată dormitorul

Mai întâi am avut o rulotă cu care am călătorit în luna de miere şi pe care, în momentul în care am cumpărat casa în care stăm acum, am fost nevoiţi să o vindem (n.r. - acum 3 ani, Dana şi soţul ei au cumpărat o vilă în zona Grădina Icoanei din Bucureşti). Acum avem o rulotă nouă, dar care a fost de fapt o rulotă veche şi dărăpănată, pe care Radu s-a ambiţionat să o readucă la viaţă. A apelat la specialişti în domeniu şi a schimbat tot mobilierul, a regândit complet spaţiul, a avut mari bătăi de cap cu fiecare etapă în renovarea ei, dar după un an şi jumătate a fost gata de drum. Încă nu am ieşit cu ea din ţară, dar ne dorim să ajungem curând în Turcia, la sfatul unui alt prieten care are rulotă şi care ne-a vorbit mult despre o Turcie mai puţin turistică şi extrem de prietenoasă cu rulotiştii.

E o autorulotă Pössl. De fapt, este o maşină Fiat Ducato, pe care firma germana Pössl a transformat-o în autorulotă (n.r. - costă de la 10.000 la 40.000 €, în funcţie de anul de fabricaţie, motorizare şi dotări.

Nu este o rulotă mare. Aş spune că e chiar dintre cele mai mici. Avantajul ei major este că are doar 2 metri lăţime şi 5,5 metri lungime. Asta înseamnă că încape pe un loc de parcare obişnuit. În felul ăsta putem intra cu ea în oraşe şi să parcăm cât mai central. Avem două paturi (unul mai mare şi unul pentru copil), o baie cu tot ce îi trebuie, inclusiv duş şi o bucătărie, care înseamnă un aragaz cu un ochi pe gaz şi o chiuvetă.


    Aşa arată  dormitorul
Aşa arată dormitorul

Peripeţii sunt la fiecare călătorie. Trebuie să fii mereu deschis pentru situaţii neprevăzute. Dar toate fac parte din farmecul unei astfel de vacanţe. Până te obişnuieşti cu dimensiunile rulotei, cu toată partea tehnică (căldură, curent, gaz, apa curată, apa murdară etc), până înveţi trucurile de campare, sigur treci printr-o mulţime de peripeţii amuzante.

Tot la rulotă îşi vinde genţile şi tricourile

Dacă veţi întâlni o rulotă cochetă în centrul comercial Afi Palace Cotroceni din Bucureşti, să ştiţi că este magazinul Danei Rogoz, în care actriţa îşi vinde genţile, parfumurile şi tricourile personalizate. “Am căutat o rulotă şic, de dimensiuni reduse, ca să poată intra în cât mai multe spaţii, şi am găsit-o pe cea care este acum Rulota Moon, într-o stare foarte proastă, abandonată într-o curte, în afara Bucureştiului. Am cumpărat-o şi am recondiţionat-o integral. E o rulotă englezească din ‘68. Astfel, Rulota Moon a fost lăudată pe site-uri internaţionale, care au remarcat-o ca fiind unul dintre cele mai cool “pop up store-uri” (magazin ambulant) din Europa.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
banner mircea diaconu 1 png
image png
banner saveta bogdan jpg
iustina daiana insula iubirii jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net