Sanda Țăranu, cea mai iubită crainică TVR, dezvăluiri din viața amoroasă
Sanda Ţăranu (77 de ani), una dintre figurile emblematice ale Televiziunii Române, a povestit despre neajunsurile meseriei pe care a avut-o mai bine de 35 de ani. „Cea mai iubită crainică“ s-a împăcat cu greu cu gândul că, seară de seară, trebuia să apară pe ecranelor românilor, în loc să fie pe scenele teatrelor, acolo unde şi-a dorit dintotdeauna să-şi câştige faima.
A devenit faimoasă datorită televiziunii, însă, ca o ironie a sorţii, acum nici că mai deschide televizorul, fiind mai degrabă un obiect de decor: ”Uitându-mă la situaţia jenantă în care se află TVR şi alte televiziuni, prefer de multe ori să sting televizorul şi să mă întorc la cărţile mele”, a povestit ea, într-un amplu interviu acordat pentru ”Weekend Adevărul”. Sanda a fost una dintre cele mai frumoase şi mai iubite crainice tv, însă în spatele zâmbetului ei, pe care îl afişa când anunţa programul zilei, se ascundeau multe supărări. Numai ea ştie câte a îndurat din partea şefilor, care adesea o sancţionau pentru că frumoasa bruneră îşi permitea să modifice textul: ”La un moment, dat am continuat o glumă a comentatorului Nicolae Soare, după meciul România- Italia, şi o persoană care îmi purta sâmbetele a venit cu o falcă-n cer şi una-n pământ: «Cum îţi permiţi să schimbi textul? Ne permitem să facem astfel de glume, când săptămâna viitoare va avea loc Congresul Culturii şi Educaţiei Socialiste?» Am primit o sancţiune: o săptămână la radio.
Trimiterea venea şi cu recomandarea: ”Programaţi-o nopţile şi în zori, ca să i se strice tenul!”, a mai povestit ea. Sanda Ţăranu susţine că televiziunea n-a fost niciodată un miraj şi că şi-ar fi dorit să devină actriţă: ”Terminasem IATC şi voiam să joc în piese de teatru, să fiu pe scenă. Mi-am dorit din copilărie să fiu actriţă şi am şi azi regretul că nu mi-am împlinit acest vis. Or, la televiziune, simţeam că nu creez nimic, cel puţin aşa mi s-a părut de la început. Crainică de televiziune - asta nu e o meserie, îmi spuneam. E aşa, o îndeletnicire. Când am venit în TVR am intrat într-o încăpere de 2-3 mp, unde aveam în faţă camera, iar operatorul nici nu se vedea. Eram singură cuc şi avem nişte emoţii aproape paralizante, încât uneori îmi ţiuiau urechile”, şi-a mai amintit ea. Sanda Ţăranu şi-a amintit şi de ultima frază pe care a spus-o pe post, la Revoluţie, înainte de a se retrage din lumina reflectoarelor: ”Trăim nişte vremuri tulburi, dar sper să se liniştească lucrurile. Va veni, până la urmă, o vreme când vom putea zâmbi din nou”.
Iar când a aflat de moartea soţilor Ceauşescu, a început să-i tremure mâinile: ”Am avut un frison. Ceva groaznic! Era Crăciunul! Mi-aduc aminte că i-am spus soţului meu: «Mamă - cum îl alintat eu - vreau să beau ceva.» Am avut sentimentul că doar aşa mă liniştesc, pentru că tremuram toată. Am băut un pahar de coniac”. După 1989, marea doamnă a TVR a continuat să colaboreze cu Televiziunea Română, ca narator al emisiunii „Teleenciclopedia“, ca traducător şi ca realizator al emisiunii „Un zâmbet pentru vârsta a treia“. După 1989, relaţiile dintre angajaţii televiziunii publice au început însă să se altereze: ”Unii se dădeau mari revoluţionari, erau brusc împotriva fostului regim, se acuzau între ei în orice caz, erau tot felul de suspiciuni. Mi-am zis că eu trebuie să plec, ca nu cumva să mă compromit”.
«Nu m-am îndrăgostit imediat de soţul meu»
Sanda Ţăranu şi-a amintit şi despre ziua în care s-a îndrăgostit de viitorul ei soţ: ”Aveam 17 ani când l-am cunoscut pe regretatul tenor Nicolae Ţăranu (n.r.- a încetat din viaţă anul trecut). Eram cu mama şi sora mea în vacanţă la mare. El avea nişte concerte pe litoral, era împreună cu un grup de artişti de la Teatrul de Operetă. N-a fost un «coup de foudre» între noi. Am început să ne vedem, mi-a cunoscut părinţii şi ai mei l-au îndrăgit aşa de tare, că uneori îl iubeau mai mult pe el decât pe mine! În toată perioada căsniciei noastre, m-am simţit ocrotită şi iubită.În viaţă, mai sunt şi tentaţii. Şi probabil au existat unele pentru el, aşa cum au fost şi pentru mine. E foarte uşor să dărâmi. Dar, te gândeşti apoi: ce pui în loc? Şi mă calmam”.
