Sânziana Buruiană e gravidă în 5 luni, dar încă își alăptează fetița de 4 ani și jumătate

Ultima actualizare:

    Sânziana Buruiană își alăptează fiica de patru anișoriFoto Arhivă personală
Sânziana Buruiană își alăptează fiica de patru anișoriFoto Arhivă personală

Sânziana Buruiană, care împlinește 36 ani pe 26 iunie, este însărcinată în cinci luni, tot cu fetiță, și abia așteaptă i se mărească familia. Însă iată că nici noua sarcină nu a putut-o opri să o alăpteze pe Isabela, fiica ei și a lui Nicolae Zuluf, care va împlini 5 anișori anul viitor, în ianuarie.

"Un suflețel mic a vrut să vină la noi când nu ne așteptam. Dacă este băiețel, să poarte numele tatălui meu, Viorel, pe care l-am pierdut anul trecut. Ar fi ideal, mai ales că eu cred că este un suflet trimis de Sus. Dacă este fetiță, mi-aș dori ca unul dintre nume să fie al bunicii mele pe care o chema Ana Olga. Mai ales că se va naște cam de ziua ei, în acea perioadă, în octombrie”, declara Sânziana la Antena Stars. Ea a cam șocat însă, în urmă cu ceva timp, când a recunoscut că își alăptează fiica în vârstă de 5 ani: ”Isabela este un copil minunat, inteligent și independent. Da, încă o mai alăptez și nu am încercat niciodată să opresc asta. Are o alimentație normală, însă se mai alintă și în acest mod. E atât de frumos și de ușor să o adorm! O pun la piept și în 5 minute adoarme”, ne-a spus Sânziana Buruiană.

 Sânziana Buruiană alăptează în continuare și e convinsă că laptele matern o ajută pe Izabela să-și întărească imunitatea, de aceea nu vrea să renunțe, în ruptul capului, la alăptatul la sân, deși fetița este acum o domnișoară în toată regula. “Ea, dintre toți copiii de la grădiniță, nu a răcit niciodată. Am scos-o și acum, iarna, la ziua ei fără ciorapi, în rochiță, fără căciulă și e bine merci. Nu răcește. Are o imunitate de fier. Eu cât o să mai am lapte nu mă las. Vreau să întru în Cartea Recordurilor”, a declarat Sânziana pentru pentru Click.ro.

Sânziana Buruiană este gravidă în 5 luni, tot cu fetiță
Sânziana Buruiană este gravidă în 5 luni, tot cu fetiță

Citește și:

Cristina Șișcanu, vedetă la BBC după ce a alăptat în public

Cine este soţul Sânzianei Buruiană. Zuluf şi-a cam pus ghetele în cui



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ramona Olaru la podcastul Vorba lu Jorge   captură de ecran (9) png
nicole kidman keith urban profimedia jpg
Cu ce gânduri intră Valentina Pelinel în noul an
maruta facebook jpg
Ion Dragan 1 webp
iurie darie jpg jpeg
Crina Abrudan și Cristi Brancu cu familia lui au ales Dubaiul pentru Crăciun și Revelion
ramona olaru alex bodi colaj instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net