Sărbători triste pentru Monica Tatoiu: «A plecat dintre noi și e primul Crăciun fără el»
Pentru Monica Tatoiu și soțul ei, sărbătorile de iarnă nu vor mai avea același farmec anul acesta. Femeia de afaceri a dezvăluit că o persoană dragă lor s-a stins din viață, Crăciunul fiind mai trist pentru aceștia în urma pierderii suferite. Invitată în cadrul unei emisiuni, Monica Tatoiu a vorbit despre acest subiect sensibil.
Deși magia sărbătorilor ajunge încet, încet, în inimile tuturor, având în vedere că Revelionul și Crăciunul se apropie cu pași repezi, pentru Monica Tatoiu și soțul ei, cele două sărbători nu vor mai avea același farmec în acest an.
Afacerista a dezvăluit că ea și partenerul ei de viață au pierdut de curând o persoană specială din viața lor, iar Crăciunul va fi unul trist de data aceasta, având în vedere trecerea în neființă a unui prieten drag lor, care locuia împreună cu aceștia de zece ani.
Fiind primele sărbători petrecute fără acesta, Monica Tatoiu a dezvăluit că o se fie greu să se mai bucure de tot ce ține de Crăciun și Revelion.
„La noi e un Crăciun trist anul ăsta. Pentru că, în mai, am pierdut un prieten drag, care stătea cu noi de zece ani. Îl chema tot Mihai (ca pe Mihai Morar n.r). Și a plecat dintre noi și e primul Crăciun fără el. Pentru toți cei care au pierdut un suflet drag în anul ăsta.. sunt alături de voi, că știu ce înseamnă. E tare greu. Dar știu că Mihai e cu noi. Trebuie să credem că cei care au plecat dintre noi, veghează. Pentru că, în noaptea de Crăciun, se deschid Cerurile și Maica Domnului, de acolo, de sus, ne îndeplinește rugăciunile”, a povestit Monica Tatoiu, în cadrul emisiunii „Răi Da' Buni”.
Monica Tatoiu a aniversat 30 de ani de căsnicie
Vedeta a mărturisit faptul că a organizat, de-a lungul timpului, petreceri de „mulțumire” pentru căsnicia sa, deoarece atunci când a decis să se căsătorească nu și-a permis, din punct de vedere financiar, să planifice o nuntă așa cum și-ar fi dorit, organizând doar ceremonia religioasă, unde a avut puțini invitați. „Ne-am căsătorit pe 18 iunie la biserică că nu am avut bani atunci, am avut 24 de invitaţi şi am avut ambiţia să ne facem noi nunta. Ne-am îmbătat cu rom. (..) În primii 20 de ani ne-am certat, după am început să mergem la biserică să mulțumim pentru ce avem. Primii 20 de ani au fost înfiorători. Eu îmi doresc să mă plec înaintea soțului meu că n-aș putea să trăiesc fără el. Mă rog la Dumnezeu să mă ia pe mine mai întâi. Singurătatea e cumplită la bătrânețe. Era frumos și deștept, acum e doar deștept, frumusețea nu prea, dar nici eu nu mai sunt ca în tinerețe”, a povestit amuzată Monica Tatoiu, în cadrul unei emisiuni TV, în urmă cu ceva vreme.