Scrisorile lui Stanca: Dragă Alexandru Repan,
Mulți ani ai tinereții mele te adulam când erai pe scenă. Dar te uram sincer în rest. Nu îmi imaginam cum poți fi așa de ”aspirator de gagici”. Mai rău ca Piersic, Caramitru or Ovidelu - Iuliu…. Ce le făceai de le fermecai? Când te vedeam prin cârciumile memorabile ale epocii - Berlin, Braserie Athenée, Grădina Cina - cu Dinică sau alți corifei comeseni (așa vă spun eu cu drag ) muream de invidie. Am avut și un conflict după o premieră la Costinești. Eram cu Gigi Dinică. Lucram la o butelie exagerat gonflată. Erai la o masă vecină. Eu, obosit, mi-am pus picioarele americănește pe o masă joasă. Insolența mi-o alimenta și uriașa vecinătate a lui Gigi. Provocator spui: ”mâine îmi beau cafeaua aici! Mama mea e unguroaică și m-a învățat să nu fac asta”.”Îmi pare rău, ți-am spus, mama mea e americancă…”. Ce am mai râs cu nea Gigi. ”Bravo, giuleștene, ai replică!”
De ce-ți scriu acum? De amar și nostalgie. Întâmplarea a făcut să văd o reluare din 2005, unde „Florin Piersic show” îți depăna amintirile. Cu tine și cu imagini de arhivă. La final, ai avut o reflecție. Amară. Vitriolantă. M-a tușat. Erau anii ”surprizelor”care inflamaseră, infestaseră boboru. Și, tu ai zis că poate ne faceți niște „surprize, surprize” și veți reveni în studiourile TVR mai des… Aiurea!! Căci, în zece ani, tv-ul de stat s-a degradat. Prostituat. Au apărut formate retingofage. Devastatoare. Atrag moliile, șobolănimea și păsăretu curților… Se bat cu tv-urile comerciale. Păi, nu cu teatru tv ne batem noi cu capitalismul, tovarășe Repi, ci cu inepții pe măsura culturii întregului popor…Căci, vorba aceea, ”Țara te vrea prost!” La un eventual ”Românii sunt savanți” vom ajunge să îi premiem pe cei care știu perfect tabla înmulțirii… Nu compara, bre, Academia Dobrin cu Academia Română… Globalizarea cere imbecilizarea. Creiere lejere-n cutia lor. Odihnite. Inerte. Obediente. Manipulabile… Și, ca să știi unde mă aflu, mărturisesc: Te-am admirat mereu pentru ”Craii…”, Repi; pentru recitările-ți sensibile; pentru curajul de a juca prof. Andronic după Beligan. Pentru Regele Lear. Și ”Bună seara, dle Wilde”. Acolo, la cabine ne-a prezentat Pittiș cândva. De atunci - ca și pe Jurjacul nostru drag - te consider un bun prieten.
Nici nu știi de câte ori am consumat împreună vin bun și poezie…
