Scrisorile lui Stanca. Dragă Angela Similea,
Bun revenit acasă! Unde, sunt sigur, te simţi mai bine. Vestea nu m-a surprins. Şi ştiu de ce. Eşti o vedetă a României. Unde, şi în ce ţară-şi dă coate lumea arătându-te, decât aici? Să trăieşti o viaţă în scalda paradisiacă a răsfăţului mulţimilor care te adoră... Şi să te muţi altundeva, unde ai doar un grupuscul de “iniţiaţi”, mi se pare a trece de la nivelul mării la 20.000 de leghe sub mări... E un şoc emoţional. O metamorfoză disconfortabilă. Greu de suportat. Cred că ai dat şi un test al unei imaginare dispariţii. Orice om are primara curiozitate să ştie ce ar zice lumea “după”... Tu te-ai şi întors.
Or, subiectul reîntoarcerii tale mi s-a părut - mie, ajuns la un grad ridicat de experinţă jurnalistică - a fi cam demoralizant. Nu zic de tabloide. Au norme precise şi valabil acceptate. Dar, în rezumat, cică “Similea a fost o femeie frumoasă, râvnită, care a ţinut «n» soţi şi care l-a iubit la disperare pe Florin Piersic”! Bref! Cu mucilagina-n iahnie! La atât s-ar rezuma viaţa unei femei celebre ca tine. Asta ar fi totul despre Angela Similea. Nedrept. Atât a mai rămas... din tine? Din zbaterea ta; din modul cum o sfidai cu toaletele pe Coana Mare; din vocea ta; premiile obţinute; zecile de şlagăre lansate; miile de kilometri de turnee; cohortele de “angelişti” care te aclamau ca pe o zeitate; colaborările cu marii compozitori ai genului? Cu Gigi Grigoriu, sau fertilul travaliu cu marele recent-dispărut Marcel Dragomir; sau Ovidiu Komornik? Nedrept! Căci nimeni, în afară de tine, nu a muncit la CV-ul tău real. De la lupta cu anonimatul a tinerei funcţionare de la Laromet! Cum ai reuşit? Ce a făcut mama pentru tine? Astea nu se scriu! Celebritatea nu se fură, nu se tansferă. O conferă numai Dumnezeu. Prin Har. Şi muncă, travaliu, monşer! Sunt artişti mari, talentaţi. Dar n-au trecut bariera divină. Genii necunoscute... dispăruţi acriţi şi nedreptăţiţi. Apoi, vine Carisma. Şi ea de esenţă divină. O ai!
Mă jenez, crede-mă. Am ales cazul tău, care nu-i deloc singular ca abordare mediatică superficială, tocmai fiindcă eşti celebră. Alte persoane de fason public, “anonimutzele”, îşi fabrică o idilă cu un Piersic. Se bagă-n semă. Îşi (contra)fac biografii scandaloase. Pricep şi asta... E disperarea. Iar tu? Ce-ai făcut? Doar te-ai născut...
Mă doare, aşa, ca vechi gazetar arestat în contextul “binomial” de azi. Când jurnalismul a dispărut. Ziaristul - o clonă, un agent de informaţii şi intoxicaţii acoperit în ziarist... În goana contemporană după marxistul “plus-valoare”, se uită esenţa. La tine se uită faptele care te-au făcut celebră. Căci, pe ele te bazezi. Tu nu ai ajuns să fii ce eşti prin Ordin de serviciu pe unitate... Tu te-ai născut! Se uită “Amurgul” grigorian al debutului tău. Evergreen! Se eludează, “Să mori din dragoste rănită” al lui Marcel Dragomir. Capodoperă! Doar două repere esenţiale. Spectacolul cu Florin Piersic... Nu musai, idila ta cu el...
