Scrisorile lui Stanca: Dragă Cătălin Crişan, să te împaci cu soarta...
Interdicția, fixația sau dreapta luminare de a nu-ți lăsa soția - pe când erați împreună - să facă muzică, aflu, că ai extins-o și la copiii voștri. Dar, nu a folosit la nimic. Copiii au mers pe drumul lor.
Că nu era prost românul când spunea că, ce naște din pisică șoareci mănâncă. Și cu toată opoziția paternală, voilá, a ieșit altfel. Copiii tăi sunt aproape de a câștiga, fiecare pe partea lui, cele mai semnificative concursuri tv pentru vârsta lor. Acum, ca o paranteză, nici eu nu înghit, accept, diger astfel de meserii decât amatoristic, pleziristic practicate. Profesionistul, cred eu, e mereu ”sluga” publicului, la ordin, servul cuiva. Mereu i se comandă ”cântă-mi aia!”, ”zi-o și p-aia...”. Rare, excepțiile.
Îmi spunea coana Ioana Radu, într-una dintre ultimele sale discuții cu subsemnatul, că dacă se apropia cineva să-i vâre o bancnotă în sân ”îl lua mama dracu’, țățicule!”. Ori, azi e mai rău; mai că ți se cerșește banul prin cârciumi... Nu, nu e de anumite demnități, meseria asta. Deși are, avea demnitatea sa. Și tu știi bine asta. Înțelegi. Și, te-nțeleg. Mai bine este de Lucia. Doctor la bază. Care cântă când, cum are chef. Nicidecum la ”comandă”...
Dar, dacă talentul ”țipă”, vocația te presează, nu ai ce face. Și, iată-ne în speța copiilor tăi. Voștri. Ca să evit confuziile... Mă, nici măcar unul dintre copii, ci amândoi! Doi, Doamne, și amândoi talentați la muzică. În ciuda tatălui. Nici unul nu se duce spre a fi om de afaceri, fir-ar sămânța să fie... Nu știu cât te bucuri, dar am citit că abia în fața probei indubitabile, incontestabile, implacabile ai cedat. Abia atunci ți-ai încurajat pruncii. De la distanță. Și, bine ai făcut. Dacă veneai, îi complexai. Cu mama e altceva. Mama e numai una.Vorba cântecului și a bancului...Așa că, în fața evidențelor trebuie să te înclini și să cedezi. Soarta așa a hotărât. Să ai cu Lucia doi copii talentați la muzică. Rogu-te, să te împaci cu soarta...
George Stanca, pamflet
