Scrisorile lui Stanca - Dragă Catrinel Menghia,
De când te-ai eliberat de sub jugul macaronar. Te-ai amăgit crezând că Massimo Brambati ăla, fotbalistul italian, este perechea ta, Făt-Frumos din Cizmă. Şi când colo, frumoasa mea, te-ai măritat cu o ciubotă. Mai bine luai un tenor...
Acum, se pare că nu știai mare lucru despre italieni. Ei bine, macaronarii ăștia, în majoritate infatuați pe nimic, sunt mulți dintre ei chiar oameni de nimic.
Nulități cantante. Născuți într-o țară binecuvântată de Dumnezeu - Italia, păcat că e locuită... Nu știu decât să cânte, să joace fotbal și să mănânce paste.
E drept, o fac bine, uneori minunat. Dar fumurile din cap nu le dispar nici cu poliția divină. Căci, și la ei proștii se dau mai deștepţi decât deștepții înșiși.
Aceste talente le conferă, așa precum spuneam, o îngâmfare de doi țechini. Și, le mai dă un nejustificat și îngust simț atroce al posesiei.
Cred că le-a dat Dumnezeu, Lor, Lumea. Nu e rău să crezi asta. Sau, e mai bine așa decât să te naști cu sentimentul românesc al slugii, e mult mai bine.
De aici, din această exacerbare de orgoliu, se naște gelozia. Aia oarbă, zgomotoasă. Cretină. Și din sentimentul că, de fapt, ceea ce posedă ei le poate fi luat fiindcă nu li se cuvine.
Tu ai oferit unui italian meschin ceea ce nu merita. Frumusețea ta rară, de femeie generoasă. Acum, că te-ai recuperat, grăbește-te! Am citit undeva că frumusețea e cel mai trecător lucru...
Apoi, să știi, amintirea unei frumuseți trecute e mai dureroasă decât trecerea însăși a frumuseții. Apoi, știi și tu, frumusețea nu doare.
Dar repet, trece! Obrăznicia ex-ului tău este însă că, devoratorul ăsta de fecioare valahe a agățat pe net tot o româncă.
"M-a părăsit. Ne-am despărțit acum șase luni. Vrei să vii la mine la Milano? Prefer să nu vorbesc despre astfel de lucruri personale aici. Când vii la Milano?"
Penibil, insistent și mincinos ca orice macaronar de rând. Rândaș. Mascalzone!
George Stanca, pamflet
