Scrisorile lui Stanca. Dragă Constantin Budescu
Era cât p-aci să devii victima propriului talent. Dacă Iordănescu nu ajungea la un soi de panică. Fiindcă, statistic, la capitolul ”goluri”, erau destui la rând. Stancu, Keșeru, Papp. Apoi, tu erai alternat cu Sânmărtean, care cu Finlanda nu prea a convins. Ce să faci? E de plâns; un talent cvasi-pierdut pentru țară de căpoșenia lui Pițurcă. Ins care l-a descoperit, vezi Doamne, prea târziu. Când s-a lipit cămașa de spatele lui, la arabi, a avut nevoie de el. L-a ”văzut.” Fițe de doi lei care ne-au cam costat. Dar și Puiu era s-o dea în bară cu tine. Vezi, nu prea ai corespuns la debut. De parcă un copil trebuie să știe șah de la 2 luni... Tu trebuia să joci musai cu Finlanda și aveai ocazia să le-o înfigi măcar odată. Lovituri pe piciorul tău au cam fost. Acum, e clar, nu se mai poate începe un meci al Naționalei fără tine. Și, ți se vor permite și unele licențe. Când nu vei fi în formă. Vorba lui Chiriță de la Rapid: ”Bre, io și când joc rău, joc bine...”
Ești eroul zilei. Al Naționalei. Al Țării. Ai spart gheața de la început, într-o țară plină de ghețari. Le-ai luat românilor sacii din cârcă... Ai decomplexat echipa. Apoi, tot tu ai închis partida, cum se zice cu o sintagmă pe care o detest. Ți-ai eliberat colegii și ”șefii”, că erau destui, de orice grijă. Ai făcut 2 la 0 și să mor dacă nu, de atunci am tremurat până la golul trei al lui Maxim... Când îi auzeam pe comentatori că sunt așa de siguri! Aroganți mai și făceau planuri de viitor - ”Suntem la Paris, monșer”... eu tremuram. Căci, îmi suna-n frică și-n vezică o veche sintagmă fotbalistică. Una caracterizând scorul de 2-0. Curvă! Nu a fost așa și mă bucur. De data asta, 2-0 a fost un scor moral... Și se făcu 3-0...
Mă bucur pentru tine, fiindcă am ținut cu tine și te-am propus să joci. Nu sunt paranoic să cred că ai jucat datorită mie, dar am fost un vector pro-Budescu. Știi lanțul simpatiilor. Dom’ Nicolaie - deputatul de Giurgiu Floricel - giuleșteanul meu și al tău Șumudică. Am și eu slăbiciuni externe de când nu mai am echipă în prima Ligă... Dealtfel, și cu Puiu. Am fost mereu cu el...
Ne-am calificat! Dar, mă tem de un lucru. Să nu pleci cam ”singur” la Paris... Și, să nu ne facem de râs p-acolo. Te pup. Mereu al tău. Până la Paris și mai departe...
