Scrisorile lui Stanca: Dragă Cornel Palade,
Tu eşti Yingul lu’ Ţociu, el e Yangul tău. Sau invers, Buddha să vă mai ştie. Că vă completaţi mai bine decât doi gemeni. Mai tare şi mai realist.
Ai mult umor, te ştiu şi din cariera solitară, de la "Tănase", te-am zărit într-un spectacol cu un belgian, nu-l mai ştiu, apoi am petrecut la Snagov la un amic comun, Radu. Te-am remarcat şi în particular, prin spontaneitate, umor, orizont umoristic. Pari spontan, dar eşti cerebral; o faci pe prostu', dar „te" râzi de proştii autentici care „să râde dă tine".
Eşti mare, ce mai! Păcat că eşti moldovean, ar spune Ţociu... Lucru cu care eu nu sunt de acord. Apropo, nu ştiu cum v-aţi lipit voi, cum v-aţi cunoscut, dar, repet ce i-am scris şi lui Romică, parcă v-aţi născut unul pentru altul... Hai, că nu mă gândesc la prostii, ca cazurile de lache şi make... Mai ales că, după succesele avute în trombă, după bunăstarea la care aţi ajuns, după solicitările uriaşe şi banii câştigaţi, voi nu v-aţi schimbat în esenţă. Poate v-aţi cam îngrăşat, atâta tot.
Apoi, am observat la tine, umoristul necruţător, dur caricaturist al pantomimei, că ai început să ai frica lui Dumnezeu; să ţii posturile mai abitir ca alţii, să crezi mai mult decât alţii. Nu aş vedea în tine un viitor monah, un habotnic, dar oricum, un credincios al Domnului mai zelos, da!
Probabil că ai ajuns aici din recunoştinţă pentru ce ţi-a dat El: harul umorului şi un trai bun; sau pentru că îţi este teamă să nu-ţi ia ceva din fericirile pe care le parcurgi acum, pe scenă, ecran şi viaţă, muncind din greu - nu fac mişto! - cu gândul la ai tăi, la soţia şi la fiica ta. Pe care le cunosc de pe la începuturile tale, când eram vecini în Decebal, iar Romică stătea colea, în Mecet.
Cu tot comicul de situaţii, cu toată batjocura adresată prostiei agresive, imbecilităţii, mimării credinţei, viciilor şi racilelor contemporane, pe măsură ce trece timpul, voi, tu, Cornele, nu vă cabotinizaţi, nu păcăliţi. Iar tu, îndeosebi, te spiritualizezi. Deşi prin mediile pe care le frecventezi ai putea să te spirtualizezi!
Te văd - e drept, într-un viitor îndepărtat - ca pe un înţelept cu barbă, alături de mustaţa albă a lui Romică, biciuind ca din amvon, cu har, umor, sarcasm, prostia omenească de pe plaiurile mioritice. De la vlădică, până la opincă!
