Scrisorile lui Stanca: Dragă Cristi Borcea,
M-ai lăsat cu gura căscată, pe cuvântul meu! Că ai conceput al şaselea copil al tău, fetiţa pe care-o aştepţi de la Alina, în timpul detenţiei… ce vrei neică?, ocupăm spaţiul carpato-danubiano-pontic! E mai mult decât specific: libertatea a pătruns şi-n puşcării!?
Că ai flirtat nocturn - eu nu pot scrie neelegant, dar tot cu ”f” începe… – cu o soră din spital... Ete, na! Pârnaie, ce vrei? Griji. Nevoi. Necaz. Dureri. Dar ce spital nu are surori, fie ele şi-n instituţii sanitare concentraţionale? Că ai lăsat sticle de whisky pe sub pat... accept şi asta... Nu era, totuşi, poşircă, trăscău sau genocid, ce Dumnezeu?! Deşi, pe vremea mea sticlele goale se plăteau bine, nu şi cele de whisky...Pe scurt, domnule, acceptam orice minune ne-ar oferi această ”ţară a tuturor posibilităţilor”, inclusiv cele imposibile... Dar, ca să îţi împrieteneşti prima nevastă cu ultima, asta unde s-a mai pomenit? E chiar culmea! E împotriva firii... femeii. E un act de-a dreptul contra naturii. Nu pot spune nici măcar că e de ”Cartea Recordurilor”, că acolo nu prea se înregistrează acest tip de fapte. Dar, pot s-o afirm cu tărie că este dincolo de cartea asta... Rarissim. Fabulos. Incredibil. E ca şi cum ai împrieteni o tigroaică cu o leopardă... Sâc!, că nu spun cine e tigroaica!Cum ai reuşit, Cristi, să le-mbârligi cu atâta măiestrie? Ba să le dai şi tandreţe reciprocă, în loc să se măscărească suburban? Te-am subapreciat şi-ţi cer, sincer, scuze. Zău. Tu eşti un maestru. Tu ai atins visul tuturor fanaticilor degustători venusieni: Armonia în Harem. Eşti Tartorul lor. Auzi, ultima soţie să se dea cu încredere pe mâna primei! Să o mântuie de vergeturi. Să o maseze. Să o bibilească. Numai ca tu când vei ieşi să te bucuri de ea. Câtă pedagogie. Nici Comenius (lasă, îţi spun eu unde joacă...) nu putea să facă asta, să moară mă-sa!Da!, într-o lume de-a-ndoaselea te-aş putea decora cu ”Colanul de piele”, pe care să ţi-l agăţi nu de gât... de genunchi, poţi afişa eventual ”Jartiera” cu inscripţia ce ţi se şi potriveşte de minune: ”Honi soit qui mal y pense” (Ruşine celui ce gândeşte de rău). Multă lume ar spune că relaţia dintre cele două, fosta şi actuala, este exemplară şi didactică…Notre respect, Maestro!
