Scrisorile lui Stanca. Dragă Cristian Gaţu

Cristian Gațu l-a convins pe Cristian Țopescu să se întoarcă în televiziune în 1990

Anul acesta ai schimbat prefixul... Pe 20 august. Am aflat mai târziu, dar eram izolat benevol la 2 Mai. Mereu şi mereu am probleme. Izolări sau deplasări. Pe scurt, alţii şi altele m-au împiedicat să te celebrez la zi mare... S-au pus destule-n calea mea. Ba, am mai fost şi plecat să văd o casă de refugiaţi, una-alta... altă claustrare benevolă.

Cert e că nu te-am uitat. Eşti marele campion. Cum am mai spus “Pele„ al handbalului. Dacă handbalul era fotbal... Dar şi la fotbal erai bun. Extremă. Îmi amintesc de când erai - cu doi ani avans - student la Construcţii. De atunci te admiram. Erai vedeta şi idolul nostru... E drept, că nu ai profesat. Ca şi mine, după ‘90... Eu tocem şi tu te băteai în Suedia... Când apăreai la facultate, era eveniment şi deşi nu ţi-am spus-o până acum, te urmăream şi-ţi sorbeam vorbele şi glumele. Era un eveniment că erai cu noi, Cristi! Ce să spun, că te-am urmărit atât de mult încât am dorit să preiau şi tema proiectului tău de stat... Nu vreau să umflu povestea ta şi nici s-o melancolizez. Uite, recunosc că te-am şi înjurat. Odată. După ‘90. Din cauza Rapidului... dar asta nu adumbreşte cu nimic admiraţia mea pentru tine. Ai venit cu echipa la “Flacăra” în vremi de glorie. În birou la Păunescu. A fost totul cordial. La un moment dat, Adrian a început, ca de obicei, să recite. “Repetabila povară”. Ai izbucnit în plâns. Tocmai îţi pierdusei tatăl, pe nea Petrică Gaţu, gazetar sportiv. Vezi, dragă Cristi, nu ştiu ce dracu’ m-a apucat acum să-mi forez aşa de adânc nostalgiile... pe care în situaţiile când ne-am văzut nu ţi le-am spus. Deşi, am fost la diverse ceremonii. Or, la Cristi Ţânţăreanu la moşie... Cred că e de vină o anume solidaritate. O osmoză a vârstelor. Când totul se cam egalizează întru destinul final...Să vorbim despre profesorii noştri? Despre doamna Ghermănescu, soţia lui Johnny-Kunst? Care m-a făcut, indirect, să trec la seral ca să scap de cursul de “elasticitate”. Iar anul trecut mi-a mărturisit că-i place poezia mea. Ce lovitură! Te bucuri că ai făcut 70 de ani? Eu nu o voi face, dacă apuc... Hai, că dau în blego-melancolie şi nu face bine la ten. Te pup, Cristi!Viaţă lungă!