Scrisorile lui Stanca: Dragă Dan Bittman,
M-a durut teribil faptul că ţi-ai pierdut vocea. S-a rupt ceva în mine. Nu exagerez. Nici nu am avut curajul să-ţi scriu o depeşă de încurajare, de susţinere morală, de îmbărbătare.
O consideram ca pe ceva mort. Implacabil. Dus definitiv. Acum, pe vremile astea ale contestărilor, a dezavuării unei generaţii „de expiraţi" cum spun unii fără creiere, cultură şi bun-simţ; acum când ţara începe să fie a lor, la unul ca mine - şi am constatat că nu sunt singur deloc - funcţionează un instinct al generaţiei. Noi Dane, suntem din aceeaşi generaţie. Chiar dacă, la vârstă eu... Aceea care a gustat (generaţia, nu musai noi...) din plin salamul cu soia, ajuns la un moment dat unitate de măsură a ataşamenrului faşă de Revoluţie. Generaţia care a fost contemporană acestui produs azi mencinicopschist... Aceea a şantierelor naţionale canalifere ale tineretului, a Costineştilor şi a... bref, a aşanumiţilor „nicuşorişti"... bla-bla-bla...
Cum, adică, mârâiam în barba-mi sură, să cânte alde Brenciu de dărâmă Sala Palatului...? Să vină Turcitu ăla la Eurovision cu tremoloul lui de căpriţă beată, osanat de funestul Totenkopf, iar Dan Bittman să se uite şi, eventual, să-i aplaude? Fără voce. Fără vocea de scenă? Să nu mai aibă el voce, deloc? Nu se poate, nene...
Crede-mă că acum când am aflat că ţi-ai reintrat în glas şi că vei susţine un concert, am avut o mare bucurie. A fost aşa, ca o palmă dată imperialismului american pe vremea când ţara noastră socialistă construia barajul de la Bicaz (fac mişto de bucurie...). Apropo, mai există chestia aia...? Zău, am avut aşa un fior extatic, un elan tineresc, un surplus de energii la vestea că vei cânta din nou. Ce se bucurau duşmanii. Dujmaneliştii, falsiştii şi solizdele din poala mea... Ce extaze gustau ei/ele. Ete, na! Bittman cântă din nou! Au, mă întrebam adesea, cum ai să poţi trăi fără vocea aia? Nici nu vreau să mă mai gândesc, să-mi mai imaginez. Era groaznic. Dureros.
Uite că Dumnezaeu nu ţi-a luat darul! Doar te-a încercat. Vezi, aşadar, ce faci în contiunuare cu El. Cu Dumnezeu... şi cu darul: vocea ta minunată...
George Stanca
