Scrisorile lui Stanca / Dragă Daniela Crudu,

Ultima actualizare:

    Daniela Crudu
Daniela Crudu

Te ştiu de mult şi, sincer să fiu, nu m-am prea dat în vânt după tine. Cruduţo, îţi scrie un oltean din Giuleşti, dar rapidist autentic. Mă bucură poziţia ta social-mondenă. Bun venit în clubul meu, căci fără să vrei, să ştii, te-ai  înscris în clubul meu.

Ai pus ochii pe unul dintre cei mai periculoşi adversari ai noştri. De la Steaua!

Pe care şi eu am boală că a plecat de la juveţi şi a intrat în turma oierului.

Un trădător, un oportunist care mai face şi rele, mai face şi vânturi mai pe nimica, la club: se bate, se dă mare, a făcut gaşcă împreună cu fratele său.

Plus că, la talentul lui intrinsec, nu e deloc de nivelul naţionalei, care are nevoie de talente mari de jucători, nu de păcălici pârţăgoşi plini de ifose şi damfuri.

Crudelo, l-ai luat om la om. Fato! Luptă, luptă, Cruduţo! Ia-l la baionetă. Luptă cu el corp la corp!

Du-l în cluburi, toacă-i banii, pune-l să joace la cazinouri, la ruletă, numai pe 13 la black-jack, pe orice, dar să piardă.

Fură-i nopţile! Mănâncă-i zilele! Otrăveşte-i dimineţile. Consumă-l până o merge crăcănat. Stoarce-i măduva, până n-o mai sta-n picere.

Fă-l până la primăvară galben ca turta de ceară... Omoară-l, stoarce-l de vlagă, ucide-l cu picătura chinezească a plăcerilor prelungite înaintea fiecărui meci cu noi. Sau, fie el şi cu Dinamo, echipa lui nen'tu Capatos.

Fă-le şi lor un serviciu! Că-s băieţi buni şi au tradiţie, sunt amatori de dive ca tine, vezi la colega de platou, au şi ei lipici la cluburi, tării carcaletate cu preţuri de lux, sunt amatori - sau profesionişti! - de, şi la fete de fete ca tine.

Îi serveşti pe ei, pe dinamovişti, ne serveşti pe noi, rapidiştii, serveşti Patria! Serveşte din el ca din tort: felie cu felie. Oscior cu oscior, să rămână numai piele.

Devorează-l ca pe un pandişpan, până la carton! De când îl iubeşti pe băiatul ăsta, pe juvetele asta dănac, te iubesc şi eu ca pe sora mea. Terminatoareo, la muncă! Şi hai Rapidul!

George Stanca, pamflet

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
Banner Delia vs Mugur Mihăescu
Banner Loredana Groza
image
actualitate.net
image
actualitate.net