Scrisorile lui Stanca: Dragă Delia Matache,

Delia Matache

Cred că te-ai șifonat aiurea. Nu știu cine a spus, scris, comentat, că ai exagerat cu ”Da, mamă!” dar, o spun din pornire, e o mare, gogonată prostie. Dar și tu ești într-o eroare, spunând că atitudinea față de text ar fi comunistoidă. Păi, pe vremurile alea, ”Bun e vinu’ ghiurghiuliu” - Maria Tănase nu era interzis.

Sau, dacă luăm ”Să tregem o beție/ Beau, beau, beau!/ De pomină să fie!” … nu era incitare la acoolism? Grav, tovarăși! Iar, finalul, deloc optimist, cum se cerea, deloc eroic, era chiar reacționar. Auzi?! ...”Să mor cu sticla-n mână!!!”. Și, totuși, piesa era cântată și difuzată într-o veselie, după fiece sărbătoare d-aia idologică, de nea Gică Petrescu… Exemple sunt zeci care să te contrazică. Nu apăr comunismul. Doar adevărul.

Criticilor tăi, așadar, să le spui că-s proști, lătrăi și inculți pe deasupra. Sau sunt doar purtătorii de cuvânt ai rivalilor tăi, care caută și ei nod în papură. Că talentul nu au cum să ți-l fure. Textul mi se pare prea decent să fie acuzat de ceva. Ba chiar, nu e ”text”, ci se poate chema de-a dreptul ”poezie”… Unde ar fi indecența? În faptul că dezamăgit în dragoste, subiectul feminin spune ”Da, mamă, sunt beată/ Pentru că altfel nu îl pot uita/ Și n-am nevoie de iertarea ta, / Nu-mi spune că n-ai fost și tu așa, cândva.”

Să fim corecți, fetelor: cine nu s-a-mbătat măcar o dată, doar o dată-n viața ei? Dacă ar fi să caut, dar numai dacă… ceva mai nasol în text, ar fi duritatea expresiei ”sunt beată”: Care, după rigorile mele estetice, nu poate avea decât genul masculin: sunt beat. Femininul conotă, denotă, miroase, sună dizgrațios.

Ce poate fi mai scabros decât femeia beată… Dar azi, realitatea este alta. Și, în orice literatură nu mai există cuvinte ne-poetice. Doar cuvinte… Criticilor tăi le mai spun că mă tem că n-au luat contact cu un Emil Brumaru. Sau, ca literatură ”indecentă”, cu hedoniștii americani. Or, sunt niște babe cenacliste, centenare, interbelice, închistate într-un clasicism siropos, care se revoltă și la auzul contemporanului, popularului des-folositului, des-întâlnitului, duiosului cuvânt – scuzați - ”muie”...

Lasă-ți rivalii să crape-n flegma lor, Delia! Tu cântă!

George Stanca, pamflet