Scrisorile lui Stanca: Dragă Dinu Gheorghe Vamă,
Nu am vrut să fac public ceea ce voi scrie aici ca să nu pară chestii personale. Dar, este ţipătoare, flagrantă diferenţa dintre ceea ce spui, promiţi şi ceea ce faci. Între ele este un adevărat neant. Nu stau să evoc aici cuvântul dat de tine în diverse chestii care în câteva zile se ştergeau cu candidă nesimţire din memoria ta. Ai fost odată la emisiunea „Fabrica de sport".
Erai la Braşov. După emisiune te-ai adresat mie, lui Dorinel Artene şi producătoarei Luminiţa Gogu, fără ca anume vreunul din noi să ceară ceva. Sâmbătă, spus-ai: vă invit la Braşov. Veniţi de vineri, vedeţi meciul, sunteţi oaspeţii mei. Re-re-repet, ai spus tu, nu am cerut noi. De atunci, nu ai mai răspuns la telefon luni de zile.
Pe mine, când erai în Giuleşti, m-ai invitat la un meci al Rapidului în provincie de nu-ş' câte ori. Canci. Eşti o hahaleră, la tine cuvântul dat e o evaziune, o fentă de rahat... În primăvară, la un meci al Astrei la Giurgiu, ai spus să sun când ajung la stadion. Am ajuns, şi degeaba. Poate i-ai răspuns mamei din cimitirul Giuleşti Sârbi. Mie nu.
Vei spune că sunt mici chestii. Găinării. Îţi răspund că din astea mici se fac cele mari. Apoi, vreau să discutăm unele confuzii publice. Cum mama dracu, când echipa ta juca acasă contra Rapidului, ieri, la un meci cu Chiajna - arbitru, amic de la poalele Tâmpei - s-au petrecut un munte de stranii coincidenţe. Ploaie de cartonaşe.
Pe oamenii vizaţi. Ca să nu joace contra ta. Câtă precizie! Roman, copilul tău de suflet, vai, ce nenorocire! Eliminat. Rapid în 10 oameni. Meci egal. Un ziar a titrat "Egal pentru alţii". Pentru cine? Nu cred că dl Nicolae, pe care-l respect, are nevoie de astfel de combinaţii... Sau crede că noi, şi eu şi Vio Moldovan, te denigrăm ca să-ţi luăm locul... Ţie, fecioară, vergină, neprihănită... sfânta Filofteia mizericordioasa...
Aşa că, Dinu, dom' preşedinte Cel-fără-de-cuvânt, ins al promisiunilor neonorate, al combinaţiilor stranii, rege al coincidenţelor mereu în favoare-ţi: mai tacă-ţi gura! Suspendă-te. Măcar o etapă-două. Căci, cine te mai crede?
George Stanca
