Scrisorile lui Stanca / Dragă Dorel Vişan,
Depărtarea de Cluj, oraşul tău, şi faptul că nu te-am mai văzut pe nicăieri ca altă dat’ - filme, teatru tv - nu m-au făcut să te uit.
Dreptu-i că e bună şi presa mondenă la ceva: afli ce face omu', ce-i fac neamurile.
Căci din ştirea că fiul tău a deschis o pensiune într-un sat din Ardeal m-a făcut să-mi amintesc de ultima noastră întâlnire.
Era de Paşte, acum vreo doi-trei ani, la pensiunea "Laura" din Petreşti (Cheile Turzii). Se pare că dintotdeauna ţi-au plăcut chestiile neaoşe.
Şi mie... Ce mai faci, nu te mai vede omul măcar pe sticlă, decât la reluări? Chiar, ai dispărut de tot din viaţa publică? O spun în sens normal, artistic.
Că doar nu crezi că aş vrea să te văd la rubricile de scandal, cu furturi ca victimă, cu sex în parc ca participant... şi alte bazaconii.
Eu te vreau în filmele alea pentru care te iubeam la Costineşti, la Festival... Şi nu numai.
Te vreau în ceva recent şi memorabil. Îmi vei devoala ignoranţa şi-mi vei trimite, poate, o listă cu spectacolele de la Cluj, fie!
Dar nu e de ajuns. Eşti un bun naţional, un actor de talie, de rezonanţă, unul dintre monştrii noştri sacri.
Monstrule, chiar n-ai mai devorat nimic? Fiindcă după ‘90 ai rămas "Senatorul melcilor". Rol genial.
Personaj perfect real: mârlan, grobian, neam prost. Am mii de amintiri de la cabana "Valea cu peşti", am fost acolo de zeci, sute de ori cu Bandac la Nelu Cabanelu; apoi cu Cristoiu şa.
De Revelion etc., dar acum de câte ori trec pe acolo sau sunt în celebrul living nu-mi mai apare nimeni în remember decât senatorul... Vişan.
Nici măcar săracul iubitul meu prieten, şi patron un timp, Mihai Cârciog... Dar, sincer să fiu, cel mai aproape de inima mea e rolul acela memorabil unde erai Bădia Ion Creangă.
Şi dacă tot l-am pomenit, eu tot mai aştept filmul acela proiectat de Dan Piţa, unde probabil tot Creangă puteai fi, filmul identitar care nu trebuie să lipsească nici unui popor normal şi civilizat.
Filmul românesc cu şi despre Mihai Eminescu. Filmul artistic care să reîmprospăteze memoria unui popor nevolnic şi nedemn de Eminescu - ba care vrea să-l şi şteargă din ea prin intelectualii săi perverşi - şi care să lase tineretului ăstuia bulversat de manipulări netoide o imagine emblematică a Poetului.
Ce zici Bădie Vişan, ai mai fi în stare de aşa ceva? Te prinzi?!
George Stanca, pamflet
