Scrisorile lui Stanca. Dragă Elena Udrea

Dragă Elena Udrea,

Urâtă mi-ai fost, dragă-mi mai eşti! Că, de frumoasă …orişicât, trebuie s-o recunoaştem, eşti! Iar pentru doamnele care vor avea o dezamăgire aflând sentimentele mele curate faţă de tine, îmi cer scuze… Am şi eu slăbiciunile mele, fetelor! Şi, clar, indubitabil, inebranlabil, eşti una dintre iubirile-cicatrice ale mele… Nu mai amintesc bulionul de sentimente contrarii prin care am trecut ca să ajung aici. Care pleacă de la Polul Nord şi ajunge, azi, la Ecuator. De aia nu e bine să dai sentinţe definitive decât în cazul canaliilor evidente, patente şi demente cum ar fi… hai să nu ne stricăm ziua.Ce m-a decis să fiu atât de clar în ceea ce priveşte starea mea sentimentală faţă de tine? Ei, bine, ultima ta poziţie luată faţă de lichelele liicene. Am zis liicene, nu liceene…! Dumnealui, Liiceanul, se adresa lichelelor comuniste, cavasăzică părinţilor lichelelor tale de azi. Te citez cu profundă admiraţie: “…dacă vă faceţi calculul că o să fiţi lăsaţi în pace dacă vă mutaţi limba în fundul Sistemului acum şi, pentru că aţi sărit în barca lui Johannis, eu vă spun că sunteţi proşti până la capăt. Lichelele tot plătesc odată şi odată…” Acum, că te văd aşa bravă, Elena, pot să-ţi spun: am tremurat pentru tine. Nu erai tu monstrul acela carnivor, bugetivor, cu frunza-n faţa treimii mediene, ca o Evă? Nu aveai cum să fii! Dar aşa te-a făcut presa… Însă eu nu vedeam nici o armonie între chipul tău estetic şi urâţenia aia de femeie fatală, zgripţuroaică, şulfă politică, non-scrupulistă, sadică şi cinică. Eu te vedeam cum eşti azi - o blondă! Pur. Şi simplă.Las conotaţiile din bancuri. Le contrazici, e clar. O muiere - o spun apăsat, latineşte, cu sete! - o fiinţă graţioasă, sex-appealoasă, inteligentă nativ, lipicioasă. Carismatică. Mă zgâria pe cultură şi lectură contrastul acesta. Ca la frumoasa dar otrăvoasa, lugubra Milady din Dumas…Şi iată, ce ţi s-a prezis - puşcăria grea - nu s-a produs! Iar lumea - şi umilul meu eu…- te vede azi altfel. Combătând lichelele. Lichelele tale! Dar, tânără a mea prietenă - dacă-mi dai voie - lumea e aşa făcută dintotdeauna. Lichele sunt mereu majoritare. Lichele-au fost //şi mai sunt, încă! Oriunde te-ai afla. De aceea democraţia e strâmbă, dar nu avem alta, fiindcă totdeauna oamenii oneşti sunt în minoritate. Dictatura majorităţii, adică a prostimii, conduce lumea de sute de ani…Să nu ne pierdem în amănunte… căci degeaba a dat Dumnezeu omenirii un Potop ca să se primenească. Inutil, îl aştept şi pe al 2-lea…Aşadar, Blonditatea Voastră, dragă Elena, slăbiciune a sufletului meu romantic, livresc, donquijotesc, pamfleţelul tău contra lichelelor - indivizii ăia lichefiaţi ce se strecoară mereu spre Sudul cald şi binefăcător al Puterii - mi te aşază într-o altă lumină. Te rog eu frumos, te implor - rămâi aşa!Cu mereu proaspătă iubire.