Scrisorile lui Stanca. Dragă Emil Rengle,

Ultima actualizare:

    Emil Rengle, marele câștigător de la „Românii au talent”Foto Instagram
Emil Rengle, marele câștigător de la „Românii au talent”Foto Instagram

Nu mă aşteptam să câştigi ”Românii au talent”. Eşti o mare surpriză.

Nu şi o revelaţie. Lumea - dar cum se defineşte acest termen, ”lumea”? - e uimită. Indignată. Intrigată. Acuză postul de intervenţionism, imixtiune şi pare a avea dreptate. Şi pe tine, ca ”omul lor”… Nu mai repet ideile de pe net, exprimate contra, nu musai, a ta …ci contra premierii tale. Dublă. Măi, să fie…!Cunosc gustul publicului şi mă surprinde că ai luat premiul. Aici sunt dubiile care acuză subiectivismul organizatorilor. Ai luat două premii. Dacă erau zece le luai şi pe alea… Parti pris à la PRO TV. Abuz de exces…Voi rări spre zero vizionarea viitoare a acestui show. Nedrept şi mincinos. Adio, mă!...cu accentul pe… primul ”a”!Tu, Emil, ai avut un spectacol de hip-hop. Total. Complex. Actual. Nu de mare premiu… E părerea mea. Şi, a unui public majoritar. Ce protestează încă pe Internet. Public eterogen. Care pe-alocuri îi adoră la pachet şi pe domnii Guţă ori Salam… dar care nu e de acord cu sufragiile colectate de PRO TV. Nu-mi pot explica cum de gustul artistic al acestui public a prevalat sentimentalismului său tradiţional? Ultra, mega verificat la ”Surprize”, pe TVR. Unde nimeni nu se aştepta, tu, prin ”vrerea votanţilor”, ai buruit-o pe Bianca Badea. NU SE POATE! Ea era un caz sentimental imbatabil. Dublat de vocaţia de necontestat, de nemârâit a unui biet copil îndrăgostit de balet, cu el în sânge. Nu întâmplător i s-a încredinţat povestea  fetiţei cu chibrituri…Alegerea ta - dacă a fost onestă - e spectaculoasă. Dar şi scandaloasă… Dar, în ea, mulţi votanţi nu s-au regăsit. Ca-n alegerile din ‘90… când toţi am votat cu Raţiu…şi a ieşit Iliescu…Emil, tu eşti mai mult fructul unui joc al hazardului şi absurdului decât câştigătorul real. Cu toată fascinaţia sa, acest concurs atractiv, azi îmi pare flagrant anticultural. Injust. Cum alftel poţi explica faptul că ultimul loc - 11 - fu al unui posibil viitor geniu al pianului?! Un loc umilitor nu atât pentru tânărul artist, cât pentru gradul de cultură al auditoriului. Dezonorant. Tânărul violonist Nicholas Obedeanu-Mihalache a plecat traumatizat, umilit de gustul mârlănesc. Numai că - ştiu, bă! - omul a venit aici în balta anti-culturală, atras de bani. Şi de notorietate - o are…Nu cred că tristeţea lui e mai adâncă faţă de cea a balerinei de mare viitor, Bianca Badea (12 ani). Mult mai aproape de victorie şi adusă la maxima umilinţă. Şoc. Sper să nu fie deprimată. Nu-i aşa, Bianca tatii?!Ce are hibridul premiat cu românul profund talentat? Americănescul hip-hop, paraşutat loco, pare a fi un joc de IOR Park - auzi, ”cultură urbană!” - inventat de dl. Moisescu… Dacă vorbeam de ”anticultura” sau de ”cultura media” şi Douglas Kellner era alt dans… aşa… …la un concurs TV pe vremuri, o fetiţă din Bacău - vioară clasică, a plâns amar. ”E prima oară când iau 9 la vioară”, hohotea… Silvia Marcovici - azi o mare artistă a lumii. Şedeţi blând, copii! PRO TV, rogu-te schimbă formatul! Şi, mai lasă blatul!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
FUEGO BUN jpg
Bontea, Dumitrescu si Scarlatescu Foto MasterChef Romania jpg
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
image
actualitate.net
image
actualitate.net