Scrisorile lui Stanca. Dragă Florin Săsărman,

Dragă Florin Săsărman,

Recent a fost ziua ta. Ai venit pe lume veselos, chiar în Ajunul de Crăciun. Acum 56 de ani. Ești bistrițean. Ardelean. Și, folkist. Și, unul foarte serios. Uneori prea foarte...Ești un ins de stirpe intelectuală, care-și asumă cântecul pe care-l cântă. Repet mai inteligibil: cântecul la tine nu e doar cântat, ci asumat. Ai, tu ca și Vali Șerban, un soi de “echinoxism” de esență tare. Dovada sunt căutările tale în timp. Culturale, istorice, naționale, lirice. Ai încercat destui poeți până la a te defini ca “homo folkus”. Ba, nici acum nu cred că te-ai definit prea clar. Ești încă cețuit de un mister. De fapt, acela care naște arta. Căci, fără acea doză de mister nu se poate construi o personalitate. O spunea generalul De Gaulle, nu eu... Chiar, îmi place să cred că toate pasiunile tale intelectuale, pentru cetăți, patriotismul discret, ne-”cărămida-n-pieptuit”, sunt puse în slujba evoluției tale ca artist, a expresivității muzicale. Într-o ierarhie scolastică te situezi printre folkiștii intelectuali. Căci mai sunt și empiricii. Asta confirmă o teorie de-a generației mele, a noastre... Tot ce a fost la noi din anii 70-80, folkul și în general muzica rock, era practicat de intelectuali in nuce. Studenți. Lucru care a dat o bază consistentă fenomenului. Azi, voi, folkiștii vă bucurați de adeziunea principală a congenerilor. Post-generii, tinerii de azi ce dau? Manele, manele, manele! Iată nivelul intelectual! Involuția! O spun cu nespusă durere-n suflet. Vorbind despre gustul românesc de nivel jos, de un electoralism jegos. Nu-i jignesc pe cei de opțiune sănătoasă care îs minoritari. Căci, până și esența democrației este o strâmbătate - promovează vrerea majorității. Când, dintotdeauna, oamenii inteligenți sunt în minoritate...Îți iubesc nespus cântecele celebre care trec prin lirica unor Voiculescu, Păunescu, Dinescu, via Shakespeare, Macedonski, Esenin, Blaga, Goga, Stănescu. Și, am o observație - la tine-n cântec nu prea se râde, ai o bucurie temperată și multă gravitate. Ai, ajutat de timbru-ți grav, cum să spun... ai un tragism funciar care te definește. Apoi, ca orice transilvan - exemplele cele mai vizibile-s Hrușcă, Ducu - nu ocolești colinzile. Ba, chiar excelezi.Apropo, că citii un aticol al unui intelectual subțire, care râde montagnard de colinda acompaniată cu “tradiționala chitară”. Miștocăreală subțire... Dar, la-nghesuiala asta comercială, cum ar fi colinda fără un acompaniament ? Apoi, stimate și constipate estet, în Maramurăș chitara e chiar tradiţională. Dar, cu un nefericit termen proto-european, ea se numește “zongoră”...!Iubite Florin, dacă de zilele astea te-am omis la felicitări, pentru aniversarea de 56 de ani, pentru Crăciunul dus și Anul Nou care vine, din suflet: La mulți ani!