Scrisorile lui Stanca: Dragă George Mihăiţă,
Festivalul de comedie. Presupun ce eforturi ai făcut. Nu te scot erou. Ești. Mare, mare lucru să mai faci ceva azi în Bucureștiul iubit... această capitală orientală. Fostă Micul Paris, viitoare Micul Bombay... Și, stai să se răcească mortul, să ți se facă decontul și să înceapă cârcotelile, mărăielie - nu, mălăielile... - kitzibușăraiele și din erou ieși altceva... dacă ieși neicușorule...
Pe canicula asta ne-ai răcorit cu zâmbetul. Râsul, chiar dacă proclamat ca entitate, noțiune, sentiment, manifestare, reflex, la vremile de azi mi se pare indecent. Dar ai comis blesfemia asta: s-a râs prin teatrele Metropolei. S-a sărbătorit Râsul. Ca Rege. Tu, Primar al Comediei, ai dat firman ca oamenii să râdă. Dar cine? Cui dracu îi mai arde de râs pe vremurile astea... și caniculare? S-a râs, nu zic, nu... Dar nu era râsul lor, Gigi. Nu prea au făcut-o cu tot sufletul. Cu toată gura. Cu jumătate. Nu din cauza - Doamne ferește! - actorilor, pieselor. Căci, au fost capodopere caragialești "Conu Leonida..." lui Purcărete. "Scrisoarea" lui Mălăele. Unde s-a râs zgomotos. Și suspect. Râs nervos. Hohote isterice și stresate. Fu un râs-râs, dar și mult râs-plâns. Râs sarcastic. Râs nervos. Rânjet existențial... deh forme și figuri ale râsului, monșer.
Și peste toate... Omniprezent. Factotum. Gazdă. Amfitrion. Dumneata, neică. Primarul Comediei. Căreia eu îi văd un viitor sumbru acordat cu viața pe care o ducem. Ea, comedia va luneca, transgresa, se va dilua în tragedie. Nu se va mai râde din cutare pricină clasică. Se va plânge! Nu zic despre copii și lumpeni, ei râd continuu... Am mai spus-o la "Scrisoarea", se poate plânge privindu-ne în subtila oglindă mălăeliană, care ne arată în ce hal a ajuns ridicolul mioritic... Însuși FestCo ne-a arătat cu veselia lui sinceră subtextul tristeții noastre interioare... dar, vorbesc, scriu, latru și eu acilea și spun prostii. Scuzele mele, monșer! Să trăiți dom Premar al Comediei, Mihăiță!
FestCo să fie ca o autostradă românească. Să nu se termine niciodată...
Dedicatie: George Mihăiţă recitând din Marin Sorescu
George Stanca
