Scrisorile lui Stanca. Dragă Horaţiu Mălăele,
Mâine e ziua ta. Iată, deci, un nou text de romanţă. Un pretext, mai bine spus. Asta pentru a ne adapta la eveniment. Aşadar, pe 1 august. Mereu ai fost primul. Eşti actor, artist plastic-caricaturist, scriitor, grafician, regizor de teatru şi film, consumator, patron de galerie. Chiar, cum de nu pui tu, în scenă, oltene, o piesă scrisă de tine, regizată de tine, cu scenografia matale, decorurile, mobilierul, tot ale tale, şi în care să joci tu de unul singur? Iar titlul să fie ceva de genul: ”Horă, mare!”
Mai ai timp. Eşti încă tânăr. Făcuşi doar 63 de ani… Dacă te uiţi în urma ta, la fapte, realizări, dâre şi arături, rămân multe faceri d-ale tale. Pe ogoare diferite, cum glumeam mai sus… Nu încep acum să spun, să mă laud iar, cum te-am ”văzut” eu pe tine ca student, făcând figuraţie la ”Bulandra”, că până şi acolo te remarcai. Se ştie… Sau oricum, am scris-o eu de atâtea ori, aici la Click! Şi apoi, în esenţa mea şi estetică, eu detest nostalgiile. Deşi, apelez tot mai des la ele. Că se cere… Tot aşa cum detest pişoarca pe obraji. Tristeţea metafizică. Chiloţii roz. Norii vineţii. Gerul siberian. Liniile paralele, fiindcă se detestă-ntre ele… Planul înclinat cu ulei dat. Planul cincinal, aşa d-al dracu’. Războaiele cu ucrainenii. Lichiorul de dude. Maneaua să moară mă-sa…Ce mă fascinează până la vertijuri, precum a făcut-o cascada Niagara - din Canada! - e doar jocul tău. Mă ameţeşte, bulversează, uimeşte. Tot aşa, ador caricaturile tale subtile. Am şi eu una cu mine, în dar de la tine… la fel.Dar, cum ţi-ai făcut, adecvat tu dicţia aia de turmentat în comedieee... E ciudată. Te caracterizează. Identifică. Şi, fără să te văd, doar aud, ades îmi zic ”e Horă Mălăele! ”Pe scurt, dacă o fac şi eu pe caricaturistul din două-trei linii, trăsături de condei: eşti tare personal. Eşti foarte tu. Să-ţi spun să rămâi aşa e inutil. Nu mai e loc de întoarcere, de revizuiri. Deşi, pe cuvântul meu dacă nu aş fi curios să te văd jucând dramă. Tragedie. Să plâng văzându-te într-un rol. Să plâng sincer, să plâng de-adevărat… Aşa cum râd când joci de obicei…Dar, mai bine lasă, rămâi aşa cum eşti şi cum fusăşi…
