Scrisorile lui Stanca: Dragă Irinel Columbeanu,

Irinel Columbeanu

Iată că din tot circul exibiționist - scuză pleonasmul - desfășurat în ani de zile cu soția ta celebră, după tot acel penibil și embarasant ” reality show”, văd un rezultat pozitiv în ceva.

Talentul uluitor pe care-l arată la pictură fiica voastră, Irina. Se cunoaște, dincolo de talent, care e treaba strictă a Proniei: să ajungă de mică un important artist plastic. Depășind celebritatea morbidă și găunoasă - vezi ce eufemisme posed? - a mamei sale.

E un formidabil antimimetism la acest copil. Ea a făcut - și face - mai nimic din faptele văzute și trăite în casă. Și aici pare meritul tău. Copilul sensibil nu a fost atins de impuritatea mediului. În care a fost presată, stresată să aleagă între tine și mamă; să fie prezentă pe la procese penibile, de mică. Din mizeriile care au înconjurat-o a ieșit un miracol blagian: ”Nu știi că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?...”

Ține-o bine Iri, pe fiica ta. Are talent. Are sensibilitate…din viața de om mare pe care a trăit-o la Columbeni, în abia 8 ani. Aici, mai e un mare lucru: tandrețea cu care a fost protejată. De faptul că la tine acasă a fost și este Acasă. Irinel, pe cuvânt, dintre toate faptele tale răsunătoare, de nivel din păcate național…cum ar fi educația, instrucția, polizarea Monicăi, șlefuirea ei discretă. Ăsta e primordial. Nunta aia jenant de opulentă… scandalurile, înscenările de divorț, afișarea ta în baie cu niște fufe, scandalul cu șoferul lui Moni etc., etc. Singurul lucru care trebuie să-ți rămână este ăsta: dezvoltarea moderată, fără exagerări publicitare, exhibiționiste, a talentului fiicei tale. Sigur, ea va deveni în artă fără a face foamea. Fără privațiunile ce populează zeci de biografii celebre. Ea va fi o privilegiată.

Nu contează. Rămâne arta ei. Da!, nu e o regulă ca pauperitatea să facă musai parte din biografia unui artist. Se poate pleca și invers. De la prea-plin. De la bogăție. De la kilograme de culori, la metri pătrați de pânză. De la un atelier confortabil și luminos, bine încălzit iarna și ventilat vara. Și, nu musai de la o mansardă sordidă, dar romantică, vezi Doamne! Eu am pledat întodeauna pentru normalitate. Nu e obligatoriu să fii un mare artist dacă trăiești în foame, frig. Și să ai ftizie. E o prostie. Talent să fie. Se poate și altfel. 

Ai grijă de bulgăraș…

George Stanca, pamflet