Scrisorile lui Stanca. Dragă Lucian Avramescu,
In zilele de doliu pentru Regele Mihai s-a întâmplat ca să participăm la o lansare de carte în Mizil, urbe apropiată și geografic de sufletul tău și de originile-ți prahovene… și viticole.
Cartea s-a numit ”Femeile singure” și a fost lansată de Adina Mandalac. Cu o prefață scrisă de distinsa ta soție. Un roman de amor, de bună calitate, pe o temă mereu desuetă, mereu inedită, incendiară și actuală… cu un personaj comun - femeia ca Evă. Căci, debitez un truism, viața trece, dragostea rămâne ca o stâncă…
Evenimentul s-a derulat la celebrul liceu al orașului, unde se organizează la fel de celebrul Festival de epigramă și poezie ”Romeo și Julieta… la Mizil”. Lume bună, primarul orașului… oraș despre care o vedetă înțepată de muzică lejeră avea o părere oribilă, fiind călcată, ea, pe bombeu de un ins oarecare… Verdict nedrept. Să te muște o javră de mahala și tu să-njuri tot orașul... e un soi de paranoia circară. Căci, aici la Mizil - oraș ironizat cândva tandru de Caragiale -, nicidecum dușmănos sau disprețuitor, sunt oameni de cultură destui. Pe lângă cei ce se ocupă cu migală și de cultura… viticolă. Nu mai departe, fostul primar Emil Proșcan este scriitor. Și nu e singurul din urbe.
În fine, Lucian, am redescoperit în tine nu numai Poetul devenit celebru de mult prin ”Bună seara, iubito!” cântat de Loredana și recitat de Caramitru, dar și omul care ești azi. Admir poziția ta față de Monarhie. Expusă și în scris, după ce am auzit-o rostită. Apropo, nu că nu mă așteptam la o deșteptare a românului îndoctrinat cândva, dar orice lucru clar, spus, expus în momentele în care mulți au schimbat opinia devenind monarhiști de ocazie, - să fie primiți! - e binevenit pentru un popor abulic. Căci asta suntem. Pe lângă altele, Monarhia înseamnă azi curăție, cinste, ortodoxie. Prin Regele nostru. Tu, s-a văzut că l-ai iubit pe Rege, și prin discursu-ți ai atins un lucru care se pierduse. Ai reabilitat indirect, cuvinte scumpe nouă, care cu timpul - din 44 până azi - s-au dezgolit. Patrie. Patriot. Patriotism. Vorbe care multor români le-au provocat un soi de rușine ca de o boală venerică. Sigur că aceste vorbe au fost exploatate la epuizare în comunism. După el, a rămas rușinea. Și iată că putem să depășim acest sentiment fără să doară. Lumea, oricât de îndurerată, poate cam nepotrivit unor funeralii, a scandat ” Regele și Patria!”. Altă Patrie…
”Numai să dureze”, ar mai fi spus un mare Împărat… Așa că, prietene, cu un gest desuet fac o plecăciune în fața domniei tale, a d-nei tale și a d-nei Adina și vă spun că de acum e voie din nou să ne iubim sincer și cu glas tare, Patria!
