Scrisorile lui Stanca: Dragă Lucian Sânmărtean...
Cu toată zarva electorală din jur, eu continuu a scrie despre voi.
Fotbaliştii naţionalei. Voi meritaţi! ”Ei”, nu. Păi, cum să ai tu 3-0 la pauză, să te egaleze şi să te bată ăia la 11 metri? Ştii la ce mă refer… a fost o finală Euro la Istanbul… AC Milan cu victorioasa FC Liverpool Johannis…Nu ştiu cum dracu ai ştiut să fii invizibil. Ţi-a plăcut. Ai fost educat aşa. Discret. Bun, dar să nu te vadă nimeni. Ardelean. Bistriţean. A trebuit să te bage Pronia în faţă. Să vii la Capitală. La Steaua. Să te vadă toţi. Apoi, la naţională. Apoi, să te afirmi. Să joci super. Să decizi un meci. Şi, nu unul oarecare. Pe cel decisiv. Ba, l-ai făcut ”om” şi pe Poli Papp. Dar şi el a avut nişte demarcaje ca nişte decupaje. Unde puneai matale mingea, era şi el. Sau invers…Eşti genial, Luciane! Mă bucur pentru că am avut încredere în tine. Jucai la Vaslui. Îţi scriam o scrisoare. O panaramă de acolo se lăuda că el mi-a “comandat” articolul… Am fost constant cu ”fixaţia” mea. M-am certat cu Piţurcă în Andorra: De ce te încăpăţânezi ? Nu face faza de apărare, zicea. Parcă-i erai un copil nedorit, cu vreo cecenă, aşa te ura…Nu voia el şi gata. Naţionala era moşia lu tac’so-mare.Şi, a venit meciul decisiv cu Irlanda de Nord. Cu generalul Iordănescu la cârmă. Ai jucat. Ai arătat. Ţi-ai vărsat toate frustrările. Te-ai răzbunat pe toate cele. Antrenorul lor a exclamat perplex, că unde dracu te-am ţinut ascuns? Răspuns: în eternul şi facinantul fotbal din eterna şi fascinanta Românie… Ai fost ca Halep, ajunsă prin banii şi sacrificiile familiei azi ”scumpa noastră româncutză”… Ce neam de curvă suntem. S-a văzut şi duminică, la finala electorală Milan - Liverpool…Lucian e chestie de destin. Azi Divinitatea care te-a omis s-a-ntors cu faţa la tine. Ce îţi mai trebuie? Doar câteva ”banalităţi”. Ca sănătatea soţiei. Sănătatea ta. …şi o viaţă sportivă prelungită. Fiindcă, e păcat să te laşi prea curând. Măcar că mai poţi să faci ceva bani. Pe care talentul tău, cam irosit nicidecum din cauza ta, îl merită. La Grecia antică - că aia de azi e vai mama lor - olimpicii erau divinizaţi, eternizaţi.Te rog eu, tu nu te grăbi spre eternitatea sportivă.Mai joacă, băiete!
