Scrisorile lui Stanca: Dragă Marin Moraru,
Extraordinar ultimul interviu acordat de tine la Cluj. L-am citit, dar am impresia că l-am şi văzut, aievea. Corect spus, l-am vizualizat. O pot face devreme ce te admir, iubesc şi cunosc ca actor atât de bine, încât pot chiar vizualiza un interviu nefilmat...
Eşti supărat, eşti trist, eşti mâhnit. Dealtfel, ca orice român, intelectual, om de cultură care încă mai trăieşte pe meleagurile astea triste. Nu mă bucură deloc ce aflu. Căci, la tine totul pare străbătut de o tristeţe pe cât de discretă ca un zefir în realitate, pe atât mai groasă ca un şuvoi de torent. Tristeţe profundă! Profundissimă.... Şi, ai de ce, trăind aici, ca un mare actor ce eşti, în perdanta şi ratata România... Ce ţi-a mai rămas la 79 de ani, fără urmaşi, fără viitor decât această stare deprimantă? Şi, totuşi, eu cred că mai rămâne ceva. Ceva uriaş, de natură spirituală: nemurirea artei tale. Dârele adânci şi ciudate ca nişte hieroglife, lăsate de arta ta în locurile, teatrele, scenele, filmele pe unde ai trecut. Eşti unul dintre cei mai mari actori discreţi din Europa. Şi nu e un joc de cuvinte sau o ironie în vreun presupus subtext. Căci, nimic rămas în urma ta nu e degeaba şi nici nu se va pierde. Totul va trece la studenţii de azi şi de mâine. Pe scurt, vorbesc despre Maniera ta, ”Stilul Moraru”... Tot aşa cum vorbeşti tu despre Dina Cocea la fel vei fi evocat.Eşti trist de-a binelea, prietene! Dar, ai alături o femeie fabuloasă. Pe Lucica. Şi, cum să nu te înţeleg? Da, chiar şi eu aş vrea să ştiu cine este oare de vină de starea în care ne aflăm. Corupţie generalizată. Lipsa de credinţă-n Dumnezeu. Fără armată obligatorie. Învăţământ corupt. Şi, politrucii ăştia nenorociţi care se-nghesuie în frunte ca hoardele de refugiaţi din Orient? Numai ca să fure! Să vândă solul, subsolul, apa, istoria şi geografia neamului şi aerul acesta cândva ozonificat, care azi miroase a balegă de jivine? Apoi, masele care îi crede şi votează cu o imbecilitate de ceasornic, din patru-n patru ani, ca un animal fără memorie? Iar ceilalţi, noi, naivi şi desueţi şi resemnaţi, privim şi exclamăm extatic: „Aceasta e Patria Mea!?” Iartă-i, Marinuş! Resemnează-te „supt vremi.„ Şi fii generos ca un geniu ce eşti!
