Scrisorile lui Stanca: Dragă Mihai Petre

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

De acum încolo, de când ai introdus cu acordul stăpânilor, să bagi în juriul de la “Dansez...” persoane din familie propun ca emisiunea să se numească “Dansez pentru Petre”. Sau, mai bine ia-o acasă. S-o vizionați numai tu, soția și animalele domestice din posesie...

Că, oricum, datorită acestui tip de mişcări absconse, culisiere, nu vă mai crede nimeni. O emisiune dintre cele mai populare a ajuns un soi de şuşă a familiei. Petre-Șuşa. 

Prima mişcare de degradare a fost cea cu scoaterea celui mai mare specialist în dans, care e Cornel Patrichi. Nicidecum Mihai Petre care e o pietricică scoasă de la rinichi pusă lângă o stâncă din Ceahlău. Cine-i Petre? Un băiat simplu de la țară. Exigent.

Tot dansator. Fără o carieră strălucită. Fără să fie lider de generație cum a fost Patrichi, ales, gândeam eu, la începuturile lui “ Dansez.. “, pe măsură. Simbolul dansant al unei generații. O statuie vie. Mă tot întrebam, chinuiam, cine e acest Petre? Aveam insomnii, vertijuri, până aproape de grețuri cu vărsături. Petre. Un craniu cu chip frumos, pus într-un rol. Așa cum Brenciu e măscăriciul de geniu, dar e profesionist!, la “Vocea”, tu ești călăul de la “Dansez…”. Un soi de Frankenstein, cap de mort, tranferat la dans. Tu ești Călăul.

Căci, nu-s un tip superficial și nici nu prea m-am luat după faptul că tu erai Gică-Contra al emisiunii. Ăsta era rolul tău. Ai fost însă prea zelos. Prea scârbă. Prea plin de sine. Prea anti-carismatic. Dar nu după aceste calități am început să te detest. Ci după ceea ce îți denotă figura. Caracterul de nivel sub zero. Asta s-a relevat clar la excluderea neelegantă, urât prelucrată a lui Cornel Patrichi. Acum când s-a eliminat, tot pidosnic, tot jegos, un alt profesionist, Wilmark, vom avea desigur PetreCoop. Dansez pentru Petre. Constat că emisiunea îmbătrânește urât. Seamănă cu un castel dărăpănat de babe și stafii populat. Îți vine să dai cu Petre-n el. Vai! Am aflat că joci și-n filmele PRO. Adică ești actor. 

Atenție, Ștefan Bănică! Junior.

George Stanca, pamflet

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
Banner Delia vs Mugur Mihăescu
image
actualitate.net
image
actualitate.net