Scrisorile lui Stanca: Dragă Mihai Trăistariu,
Azi împlineşti o vârstă. De fapt, ieri ai implinit-o, dar eu scriu azi şi apar mâine, adică azi când tu mă citeşti... La mulţi ani!, deşi eu tot nu pricep un lucru... Eşti unul dintre cei mai titraţi şi mai ales talentaţi solişti pop de la noi.
Lucrul e de necontestat, atestat, parafat. Cum se face că în ultima vreme eşti din ce în ce mai puţin solicitat? Nu solicit să apari pe sticlă la generoasele noastre televiziuni tabloide. Să te „măruţăreşti", să ai vreun „abces direct", (noaptea citesc, am renunţat la capatosuială...) nu, ci doar să cânţi! Să văd şi eu o Sală a Palatului plină. Cu un spectacol în care tu să fii vedeta: Cu invitaţii tăi.
Aşa cum am văzut, recent, la Fuego... sau la Bănică. Ce, tu eşti mai prejos? Ce ţi se întâmplă, nu ai un agent bun, sau nu ai deloc? Eşti sabotat, eşti prea scump, eşti nedorit, aşa, peste noapte? E depăşit stilul tău interpretativ care mie de pildă îmi place de mor? Vocea aia de cap, evocându-l pe Robert Plant... E o mare performaţă pe care proştii, inculţii, primitivii, „fără număr-fără număr", nu au cum s-o priceapă.
Cu vocea asta despre care fac vorbire te desprindeai instant pe când cântai la grămadă cu un grup constănţean. Valahia, parcă... Dar nu, nu ăsta e pricipalul motiv al nedumeririi mele privindu-te, ci un altul, pe care nu-l pricep în nici un fel... Apoi ce se întâmplă cu contactele tale internaţionale? Că aveai... Zău, Mihai, nu pricep cum şi de ce ai fost uitat brusc decât dacă o minte/mână criminală îşi vâră deştili soioase prin cariera ta.
Repet, ai o voce minunată care, să zic, depăşeşte comandamentele mondene, alea efemere. Tu nu eşti o voce care a avut voga ei şi gata, s-a dus! Eşti o voce perenă care ne rămâne nouă, românilor. Zău, văd în presă chestii cu tatuajele inghinale, bucale, vaginale pe care nuş' ce divă de alcov, cu preţul scăzut, şi le face ca să atragă atenţia fraierului valah şi tu te acoperi, sau eşti acoperit, de un văl nemeritat de ceaţă. Nu pricep. Dar nici asta nu e nedumerirea mea maximă... Căci eu, nu pricep cum... fundamentalmente... măi, nu pricep cum ai putut tu, ins superior, finuţ, educat, cu studii, gusturi rafinate şi educaţie muzicală clasică, să fiinţezi, fie şi un minut, lângă maneloidul Costi Ioniţă...?
Şi, totuşi, la mulţi ani!
George Stanca
