Scrisorile lui Stanca: Dragă Simona Halep
Faci tu ce faci și ne iei mereu fața. Cu mari bucurii. Cu mari emoții. Căci ce ne-ai făcut nouă, românilor din țară, și celor ajunși la Indian Wells după tine, este de-a dreptul inuman.
Cum să ne chiunui tu așa? După ce unii dintre noi au renunțat la El Classico, eveniment mondial de fotbal. După ce alții au renunțat la a se culca regulamentar, să ne lași a crede că, gata ai pierdut meciul, să ne resemnăm? Să oftăm cu barba-n piept, să lăcrimăm pe ascuns de necaz, oftică, de durere, de tristețe, de umilință, să ne scârțâie dinții de ciudă că te bate Jelena Jankovici pe care nu o dată ai mai ciupit-o? Ca, apoi să revii. Noi să ne ridicăm capetele și iar să plângem? Dar de bucurie. Ești o ”cremenală”! Dar, da-ne-ar Domnul numai chinuri d-astea în ceea ce te privește… Ai ajuns să fii barometrul de cazne și bucurii al Neamului. Mai ales de bucurii… O țară întreagă plânge, se înnourează când tu pierzi și se înseninează când câștigi, ești formidabilă! Așa era pe vremuri cu Nadia. Și din tenis, mai înainte de ea, cu Ilie Năstase. Și cu Țiriac-Năstase. Cu cursele diabolice ale lui Patzaichin, cel care a câștigat rulând cu pagaia ruptă. Să nu mai zic de - nu prea era tv p-atunci… – recordurile la centimetru cu centimetru ale Iolandei Balaș. Ce bucurii indescriptibile… Ei, toți cei amintiți, - aș pune și cursele, golurile, driblingurile glorioase ale lui Hagi tot aici - ne dădeau tonul la cântec și veselie. Erau alte vremuri. Totul era parcă mai prețios. Bucuria era mai gustată. Și totuși tu...acum… ai reînviat acele uitate emoții al românului. Acele happy-enduri sportive ce influențează starea de bine a unui popor. Mă tem ca toate astea să nu-ți dăuneze. Ca atunci când treci cu nonșalanță peste o prăpastie, călcând pe sârmă fără a te uita în jos. Poate că eu acum te determin ”să te uiți în jos”. Și să realizezi ce presiune fantastică e pe tine, să știi câte inimi bat pentru tine la momentele jocului. Numai că nu avem a ne teme: ești sportivă mare, ai nervii de oțel. Căci cu ei ai cam câștigat marile mize, nu numai cu brațele, picioarele, precizia loviturilor, istețimea pasamentului mingii… Fiindcă ești o sportivă totală. Formidabilă. Unică... ce să mai spun… gâtuit de emoții, udat de lacrimi, decât un banal, simplu, omenesc, românesc: bravo, fetița noastră!
