Scrisorile lui Stanca / Dragă Tony Knott,
Ai 67 de ani şi eşti din Canada. Nu te cunosc. Nu mă cunoşti. S-ar putea chiar să nu afli că eu ţi-am scris o scrisoare. Dar, măcar vreau ca ea să fie publică.
Ai fost lovit cu o cărămidă în braţul stâng şi ai suferit o fractură, în comuna Surduc. Judeţ Sălaj. România.
În timp ce făceai un euro-tur cu bicicleta, alături de alţi amatori ai acestui tip de turism. Îmi e ruşine. Jenă. Roşesc. Şi borăsc. Nu pentru că sunt român.
Ci pentru că trăiesc în această ţară. Unde legea nu mai face nici cât un pipi în apa mării. Pot să mă disculp că, da!, ăia care v-au atacat cu pietre nu-s români, ci ţigani. Mai ieri au atacat şi un tren...
Rromi, cum aţi vrut voi cei din Occident să-i numim cu tandreţe. Ni se punea condiţia să fim drăguţi, toleranţi cu ei.
Şi cât de drăguţ să fii, când ei ne batjocoresc legile, obiceiurile, tot? Singura lor lege e fărădelegea, Tony.
Cine-i visătorul, comunistul egalitarist, imbecilul utopic care mai crede că oamenii ăştia pot şi integraţi, să-i ia acasă!
Căci, asta e doar o afacere a băieţilor deştepţi din tagma lor. Voi i-aţi vrut. Occidentul civilizator. Deşi mai nou v-aţi prins.
Francezii îi alungă, le dau bani să plece. Iar noi nu avem bani nici să-i primim. Zicem mersi Europei că-i suportă.
Aşa, demagogic, ne mai scapă de vreo colonie de aciuaţi pe la ei, măcar până la prima infracţiune gravă.
Nu vreau să par rasist. Dar, ce ţi s-a-ntâmplat ţie în ţara mea, mi se poate întâmpla şi mie. În ţara mea!
Ei nu sunt chiar răi. Nu omoară. Atacă. Rănesc. Jefuiesc. Nu tu erai targetul, ci bagajele tale. Bijuteriile.
Aurul din gură ţi-l lăsau. Jur! Nu te supăra pe ţara mea de glorii. Ci pe statul român.Ticăloşit implacabil.
Crezi că vor păţi ceva? Câţi au acte? Ceata de copii cu care ei atacă, este tradiţional minoră. Neidentificabilă.
În copilăria mea, când treceam prin zona lor, mă injura un „danci" d-ăla mic şi dacă îl luam de urechi venea hăla Mare să sară la bătaie.
O naţie minunată. Păcat că pe voi nu v-a fericit Domnu'. E prea frig acolo... Dar, dacă vreţi, vi-i dăm pe toţi. Cu aur cu tot. Că, asta au.
Din nou scuze în numele poporului meu. Nu şi al populaţiei... nu şi al statului fecalist...
George Stanca
