Scrisorile lui Stanca. Dragă TVR-Eurovision

Ultima actualizare:

Unu. Ce s-a întâmplat cu echipa de gimnastică. Doi. Ce se va petrece şi cu posibila ne-transmisie a Olimpiadei. Trei. Cazul Eurovision se regăseşte azi, iată, ca un grav simptom de cancer.

Faliment de ţară. Şi, ca să nu mai clocotim, cu tot europenismul şi rachetele americane, pe care ni le îndoapă ăştia pe gât, vom redeveni o ţară de mâna a treia. Cu cea mai lungă autostradă din lume, care, de 2000 de ani pe-acest pământ, a-nceput şi nu se mai termină. Cu cea mai ruptă-n cur televiziune din Europa, care ar trebui să se-ntoarcă la programul partidului… ăla de două ore…

Lanţ de blesteme se cheamă asta? Nu, Mihai Trăistariu e doar un lanţ de inconştienţă puşcăriaşă. Nu e de vină Pronia. Oamenii. Boboru turmentat care a ales Politrucii. Hoţii. Corupţii. Famelicii. Bandiţii neamului căpăciţi din banii statului. Căci, ce a fost TVR, decât o vacă de muls a foştilor comunişti de omenie de mâna a doua, ajunşii din politichie sau în adminstraţia TVacii. Ei. Tot de-ai lor. Nu se ştia că va veni Ziua Z? Oare, abia de ieri s-a aflat, vai!, că s-a golit sacul? Ia şi preşedinţii ăia de cacao, PDG-ii puşi politic? Ce au păzit? Ia să fie luaţi la bani mărunţi, toţi. Şi ăia care au decedat! Să plătească cine a moştenit banii furaţi, familiile celor care au devalizat! Să se ducă dracu’ TVR. Să o ia serviciile, că şi aşa tot cu acoperiţii lor... Ao!-Aè? Să moară TVR!!!

Iată, noi, europeni de fecale, neam de duodene, ne-am mai făcut o dată de miru’ lumii. Dar cine poate reface ţara asta? Cine nu fură! Şi, stimaţi telespectatori, cine nu fură în România să ridice mâna sus! Afară de cai, vaci, porci, oi, boi, păsări, capre, câini, maimuţe ... - coţofana da, fură! - ... şi pensionarii. A? Nu prea văd mâini pe sus. Nici n-ai cum, fiindcă cei care au furat sunt la puşcărie... dar banii lor, ăi’ furaţi, sunt unde trebuie?! Are dreptate să se răscoale tineretul! Nu ca la Colectiv când ei, şediţionarii, au ieşit plini de durere să răstoarne guvernul şi ceilalţi, servicionarii, au pus unul acoperit tehnocrat. În care sunt vreo doi miniştri jumate cu bunicii foşti tehnocraţi din guvernul Petru Groza... Stau şi mă întreb ca Lenin: Ce e de făcut?... Mă uit în jur şi tac şi plâng, şi plâng şi tac, şi-n cap îmi răsună un song uitat din veacul avântat: ”Aceasta e Patria mea...!” Dar, nu-mi e dor de ea. Doar doare...

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
Banner Delia vs Mugur Mihăescu
Banner Loredana Groza
Banner Andrei Aradits
cristina cioran gravida (1) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net