Scrisorile lui Stanca: Dragă Vali Şerban,

Ultima actualizare:

    Vali Serban
Vali Serban

Nu mă adresez ție ca folkist. Că știu că ești. Nici ca om. Că știu că ești. Mai degrabă aș vorbi cu și despre autorul care ești. Căci ai scris o carte nu de creație, de memorii. Cu virtuți istorice. Un jurnal istoric subiectiv evident, cuprinzând viața ta la Cenaclul Flacăra. Controversat subiect, recunosc.

Despre Cenaclul Flacăra, o constat acum după atâția ani, nu se poate scrie decât ca despre mișcarea legionară. Cu distanță. Cu prudență. Cu teamă. Cu evlavie. Cu respect. Cu o teamă ideologică. Fără simpatii pătimașe. Astea toate, fiindcă el s-a născut în comunism. A fost nutrit de comunism. A lăudat comunismul. A promovat ideile comuniste… Și nu numai, căci avem exemplul patriotismului. Element vechi. Necomunist. Care nu s-a inventat după ‘44. Nici odată cu Cenaclul. Ci la 1848 și din cu totul alte motive. Altă poveste. 

Dar, nici nu poți socoti pe nici unul dintre membrii cenaclului, că ar fi fost vreunul soldat credincios al ideilor bolșevice. Altfel, azi ei - care mai cântă aceleași cântece, hituri - nu ar mai exista în spațiul public. Ar fi fost taxați ”colaboraționiști”. Căci aici, la Cenaclu, era și artă. Una arestată. Încarcerată. Acolo, în aceeași cușcă de animale prolifice artistic și propagandistic era un laborator. O emulație. Un azil de nebuni. Creativi. Creatori. Imaginativi. Constructivi. Bețivi. Indisciplinați. Dezordonați. Zgomotoși. Hedoniști. Paranoici… cu Bossu-n frunte- marea figură a neamului. Visători incurabili. Pe scurt: ospiciu ambulant. Marcă impusă de tinerețea hormonală, productivă, lucrativă a membrilor. Ăsta era Cenaclul definit pe șleau. Asta se străvede din cartea minunat ilustrată și developată de tine. Om de interior. O istorie intestină a cenaclului. Cu date exacte. Cu poante. Cu farse și șarje amicale sau dușmănoase. Gafe. Neîmpliniri. Și cu drame personale ale autorului. O carte fascinantă.

Sigur, fără fermentul fabulos care era Păunescu, ”nebunul nebunilor”, frumosul frumoșilor, nu era nimic. Dacă AP nu e, nimic nu e… 

Ai făcut-o cu brio în cartea-ți ”Istoria unui vis - o poveste subiectivă a Cenaclului Flacăra”. Vis… uneori coșmar putem citi… Pe care am lansat-o împreună cu Mihai Cosmin Popescu și Vasile George Dâncu editor, la Festivalul internațional de carte și muzică ”Libris” de la Brașov, o mare sărbătoare culturală.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net