Scrisorile lui Stanca: In memoriam Christine Valmy
O uitasem. Nici nu mai știam că trăiește. Cu voia dumneaei se retrăsese. Poate că gestul de a te retrage are multe semnificații. Sau poate nici una.
Cred în prima variantă. Omul nu mai vrea să se arate, încercând să conserve în ochii lumii imaginea eventual frumoasă, dacă nu măcar tânără, cu care publicul era obișnuit. Madamme Valmy, cum o numeam noi, nu era o femeie cochetă. Dar ținea mult la imaginea ei armonizată mereu cu eleganța perfectă și clasică. Avea grijă de orice detaliu vestimentar sau fizic. Nu vorbesc încă despre ”mitul Valmy”. Eram prieten într-o vreme, prin ’77-’80, cu o gașcă mișto: un întreg grup de fete de la Casa Venus și Iris. Manechine - Rodica Lazarovici, Melek Amet; stiliste - Nina Neagu; cosmeticiene Ași Melicescu, „Zzazza„ Popovici. Ei bine, mai toate cosmeticienele visau în secret sau pe față să fugă în SUA și să lucreze la faimoasa noastră româncă, celebră în branșă, Christine Valmy. Dacă nu mă-nșel, una a și reușit.
După Revoluție, Madamme Valmy s-a întors. A făcut multe valuri pozitive, a legitimat într-un fel, a înnobilat high-life-ul de la noi. I-a pus bazele. Să nu uităm că apăruseră la vremea aia mârlani care veneau la recepții îmbrăcați în treninguri noi-nouțe de marcă, și cu adidașii respectivi... Era nevoie de o autoritate. De un reper. Acela se numea Madamme Valmy. Nu exista soarea mondenă fără dumneaei. Era un arbitru al eleganței. Repet, era un reper. O matrice. În toate cele. Azi, cine mai e ca dumneaei? Cine ar fi arbitrul eleganței? Cine ar fi profesorul de bun gust? Geme mondenul românesc de eleganți cu dinți de aur, lanțuri și ghiuluri de o tonă...
Adică, vreau să întreb retoric: ce s-a ales de acel bun-gust? Poate că bunul plac de a-ți măcelări sânii, buzele, fesele, șoldurile, obrajii,urechile, nasul etc. Să arăți ca un humanoid perfect conceput pe computer. Asta e una. Și, de a încerca să fii cât mai vulgar întru sex. Agresiv. Ofensiv. Unde e flirtul, unde e complimentul? Orice privire lungă de club nocturn nu evocă decât starea de ”dânsa-ntrânsa...”. Sărutul angelic miroase a fecale, iar privirea diafană e una famelică de animal posedat sexual. Ăste e amorul...
Doamnă Valmy, v-ați retras la timp și în glorie...
