Scrisorile lui Stanca: In memoriam Gabriel Garcia Marquez
S-a stins din viaţă unul dintre cei mai mari prozatori ai lumii, Gabriel Garcia Marquez. „Don Gabo" avea 87 de ani. Putem spune că Pronia a fost generoasă cu el. I-a dat un talent unic, recunoscut mondial cu Premiul Nobel şi o viaţă relativ lungă.
Cred că l-am citit integral. Spun aşa, fiindcă s-au mai publicat şi la noi unele compilaţii care poate mi-au scăpat. Dar, omul acesta cu scrisul lui, realismul magic, a revoluţionat proza mondială.
A arătat că literatura nu are limite. I-a relevat nemărginirea. Şi dumnezeirea. Anume că, totul e posibil în literatura fantastică. La el „totul" a izvorât din eresurile şi legendele latino-americane. Voi aminti „Un veac de singurătate", geniala lui carte. Unde, când moare un fiu, sângele lui o ia prin sat, ajunge la casa mamei şi-i bate-n geam...
Unde gheaţa era ceva mistic, adusă din depărtări, cu caravana circului. Dădeai un ban să o atigi. Macondo, satul acela mistic, a ajuns ceea ce ulterior a devenit lumea Internetului: satul universal. Marquez a fost şi un mare reporter. De altfel, multe dintre romanele lui, cele realiste, au iz de relatări, reportaje pur şi simplu.
Căci, ajutat şi de universalitatea limbii spaniole, Don Gabo a fost mai prin tot spaţiul hispanic şi cu acces la marii dictatori. Deşi om de stânga, i-a cunoscut bine. Aşa s-a născut, prin cartea „Toamna Patriarhului", portretul complet al dictatorului. Nu neapărat al unuia anume, ci o chintesenţă a celui din Sud-America. Prima variantă în limba română i-o datorăm hispanistului Darie Novăceanu. El este primul care ne-a apropiat de scriitor, pe noi, românii... repet explozia „Veacului de singurătate", modelul macondian a fost ca un microb ce a creat o pandemie în operele scriitorilor contemporani. Lista e mare.
Plecarea lui G.G. Marquez e o dureroasă pierdere pentru spiritului mondial al veacului deja trecut... Dar, frumoasă spusa preşedintelui Columbiei, Juan Manuel Santos: „Un veac de singurătate şi tristeţe în faţa morţii celui mai mare columbian din toate timpurile(...). Uriaşii nu mor niciodată".
