Sexy şi în culise, şi pe scenă la concertul lui Damian Drăghici
Vineri seara, la Sala Palatului din Bucureşti, a avut loc un dublu eveniment: concertul “Gipsy Rock – Change or Die” şi aniversarea celor 47 de ani pe care Damian Drăghici i-a împlinit pe scenă.
La concert, Damian a fost înconjurat de majoritatea soliştilor cu care a colaborat la cel mai recent album, de la Ştefan Bănică, Smiley, Loredana, până la Nicole Cherry, Delia, Lora, Alina Eremia sau Feli.
Melodii precum „Şaraiman”, „În staţie la Lizeanu”, „Mona”, „Constantine, Constantine” au ridicat publicul în picioare.
Cele mai sexy prezenţe au fost, fără doar şi poate, bruneta Lora (34 de ani) şi blonda Delia (35 de ani), care “s-au încălzit” încă din culise.
Cele două s-au fotografiat într-o poziţie de infarct, care a aprins imaginaţia bărbaţilor. Nici pe scenă nu au fost mai prejos.
Spre finalul show-ului de la Sala Palatului, Smiley a adus un tort pentru sărbătorit, Damian fiind vizibil emoţionat şi copleşit.
Tot el a scris, în weekend, un mesaj pe Facebook, care i-a bucurat pe fani. “În urma succesului fulminant de la Sala Palatului, am primit sute de cereri pentru un nou concert. Aşa că, pentru toţi cei care nu au putut ajunge pe 31 martie şi îşi doresc să mă vadă live, mă gândesc la un concert în luna decembrie, la Teatrul Naţional Bucureşti? Ce părere aveţi?”.