Simona Ţăranu: "Am inversat micul dejun cu cina"

Ultima actualizare:

Fiecare îşi cunoaşte propriul organism şi ştie cum funcţionează cel mai bine, ce diete i se potrivesc şi cum se poate menţine în formă. Simona Ţăranu, prezentatoarea ştirilor sportive de la Digi24, are câteva obiceiuri alimentare neştiute de nutriţionişti, dar care merg de minune în cazul ei.

Frumoasa prezentatoare se declară îndrăgostită iremediabil de bucătăria italiană. E o mare consumatoare de paste, peşte şi pizza. Mănâncă şi fast-food, alimente prăjite sau care conţin multe calorii. Cu toate acestea, iată ce siluetă are! „Ştiu, veţi spune că nu se vede. Dar mănânc aceste alimente în prima parte a zilei, ca să am timp să diger şi să metabolizez totul până seara. Nu ţin diete şi nu am ţinut niciodată, dar respect câteva reguli: nu mănânc cu 3-4 ore înainte de a mă culca, evit gustările între mese, beau multă apă şi suc de lămâie”, mărturiseşte Simona.

Micul dejun este cea mai importantă şi consistentă masă a zilei. Serviciul nu îi impune trezitul cu noaptea-n cap, aşa că îşi permite. „Mănânc paste, salate, ouă, brânzeturi sau diferite feluri de mâncare gătită, plus desert sau fructe. Masa de prânz constă într-un singur fel de mâncare: ciorbe, paste, pizza, insalate, orez cu legume sau peşte. Seara – cât mai uşor: lapte cu cereale, salate uşoare, fructe de sezon. Practic, eu am schimbat micul dejun cu cina”, adaugă prezentatoarea tv.

Soţul o «ceartă» când face prăjituri

Totuşi, să nu uităm că e moldoveancă şi nu poate renunţa la mâncărurile tradiţionale moldoveneşti. A învăţat de la bunica ei să facă plăcinte poale-n brâu, cu brânză dulce şi stafide, precum şi tot felul de prăjituri, spre disperarea soţului ei, Florin, care, fiind pasionat de sport, e atent la fiecare calorie nesănătoasă. 

„Îmi place să gătesc. Dacă ar fi să aleg între un fel de mâncare şi prăjituri, prefer să fac prăjituri. Soţul meu mă «ceartă» că  nu vrea să mai mănânce nimic dulce şi, văzându-le, nu se poate abţine. Asta e! Gătesc din plăcere şi mă bucur când văd că tot ceea ce pregătesc se termină imediat. Soţul meu preferă totul fără grăsimi, majoritatea alimentelor să fie fierte sau crude, cât mai puţin condimentate. Ştie din ochi câte calorii are fiecare masă, câte proteine trebuie să consume, câţi carbohidraţi. Respect acest stil al lui de viaţă şi el pe al meu”, mai spune Simona. 

De altfel, şi ea, atunci când găteşte, e foarte calculată. Toate ingredientele sunt puse pe cântar, măsurate, astfel încât să rezulte porţia perfectă. „Ca să nu arunc mâncarea care rămâne”, ne explică ea. „Plus că aşa am o evidenţă mai clară a ceea ce mănânc. Eu nu ţin cont de numărul caloriilor, de combinaţii reuşite sau nereuşite între carbohidraţi, proteine şi aşa mai departe. Mă ghidez doar după gust şi aspect. Evident, nu mănânc foarte mult. Nici n-aş putea”.

Paste cu somon, smântână şi gorgonzola

De mai bine de 9 ani, de când a plecat din Piatra Neamţ, de la părinţi, şi s-a stabilit în Capitală, Simona a trebuit să înveţe să-şi gătească. Aşa a descoperit că-i place mult şi s-a specializat în mâncărurile preferate: paste, peşte şi legume. „Mănânc în funcţie de pofte, timp sau ingredientele din frigider. Fac de la simplele paste doar cu parmezan şi ulei de măsline până la diferite sosuri”. Am găsit-o acasă, pregătind paste cu somon, smântână şi gorgonzola. „Se fac foarte repede şi sunt foarte bune”, explică ea, în timp ce cântărea pastele şi le punea la fiert. Apoi s-a apucat de sos. A pus într-o tigaie smântână şi câteva bucăţele de gorgonzola, după ce s-a mai îngroşat sosul, a adăugat somonul tăiat bucăţi, sare şi piper. Când pastele s-au fiert al dente, le-a turnat peste sos, iar la final a presărat parmezan şi pătrunjel proaspăt.

6 lucruri pe care nu le ştiai despre Simona

Al treilea membru al familiei, cel mai pofticios

Faceţi cunoştinţă cu Wish, „copilul” familiei. Pofteşte la tot ce mănâncă stăpânii lui, însă nu are voie. „Medicul veterinar mi-a interzis să-i dau mâncare gătită, adică ce mâncăm noi, condimentat, pentru că are o sensibilitate la ficat, bilă şi pancreas. Îi dau doar legume şi fructe, morcovi, castravete, roşie... Dar cel mai mult îi place pepenele roşu. Şi carnea, evident”, explică Simona Ţăranu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Furnici jpg
image
image
image
image
image
image
cezara dafinescu  jpg
irina shayk jpg
florin piersic facebook jpg
banner Ileana Stana Ionescu png
hyvlș jpg
image png
Ramona Manole jpg
alex dobrescu si prietenul lui jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net