Smiley, deconspirat de fani! Unde își petrece vacanța

Ultima actualizare:

    Artistul s-a distrat într-o destinație superbăFoto: Arhiva Click!
Artistul s-a distrat într-o destinație superbăFoto: Arhiva Click!

Smiley, cea mai îndrăgită vedetă de televiziune a încercat să se desprindă câteva zile de proiectele în care este implicat și să își ia o scurtă vacanță, pentru a se bucura de liniște. N-a fost posibil, căci, fanii i-au dat de urmă și au anunțat pe rețelele de socializare unde își petrece concediu.

După ce a avut nenumărate concerte, sesiuni de înregistrări în studiourile de la HaHaHa Production pentru următorul său album şi filmări pentru showul „Vocea României”, Smiley (33 de ani) a reuşit să își ia câteva zile de vacanță.

Grab the horizon! O fotografie postată de smiley_omul (@smiley_omul) pe 17 Aug 2016 la 22:23 PDT

Grab the horizon!

O fotografie postată de smiley_omul (@smiley_omul) pe 17 Aug 2016 la 22:23 PDT

Destinația sa a fost insula Greco Philia, numai că Smiley a fost imediat remarcat de fani cu care s-a fotografiat. Una dintre piesele sale, „Dead Man Walking”, a fost preluată de artiștii locali şi este intepretată în greceşte.

Cert este că Smiley se va întoarce rapid în țară. Are mult de treabă urmând să aibă filmări pentru „Vocea României” şi preselecțiile de la „Românii au talent”. În plus, pe 15 septembrie, se va afla la Sibiu, la Media Music Awards. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Jennifer Lopez, foto Instagram jpg
dani stoian instagram 2 jpg
banner anca parghel png
nicoleta luciu facebook jpg
banner diana enache png
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
VIDEO TEMISAN SLUJBA  mp4 thumbnail png
banner Nicoleta Nuca jpg
image
image