Smiley împlinește 37 de ani! La televizor, rivalul iubitei Gina Pistol, acasă, partenerul perfect
Tiberiu Andrei Maria, alias Smiley, s-a schimbat radical, în izolare. Solistul, jurat la "Vocea României", şi prezentator la "Românii au talent", (PRO TV), a decis să nu o mai ţină ascunsă pe Ginuţa lui, astfel că, după trei ani, a postat pe conturile sociale fotografii în ipostaze amuzante, semn că formează un cuplu pe cinste.
Smiley (37 de ani) şi Gina Pistol (38 de ani) sunt rivali pe micul ecran, el fiind vedeta postului PRO TV, iar ea, angajată la Antena 1. Însă, în viaţa de zi cu zi, se iubesc enorm. Izolarea a fost şi ea bună la ceva, în cazul lor, deoarece, cu acest prilej, solistul s-a îndurat să posteze pe conturile sociale fotografii şi filmuleţe din vila de lux, în care locuieşte cu senzuala blondină.
După aproape trei ani, timp în care, cu o incredibilă zgârcenie, el ne-a oferit doar câte un cadru discret, din vacanţele exotice petrecute împreună, iată că dărnicia lui, din ultima vreme, este demnă de admirat. Gina Pistol şi Smiley au comunicat, la un moment dat, din camere diferite, pe video. Ea a profitat de prilej şi i-a declarat iubirea.
Gina Pistol, prezentatoarea emisiunilor ”Asia Express” şi ”Chefi la cuţite”, este nu numai o femeie frumoasă şi o talentată vedetă tv, ci şi o bună bucătăreasă: “Mă pricep la gătit. Am mai spus de foarte multe ori că, deşi nu sunt o bucătăreasă desăvârşită, pun foarte mult suflet, iar oamenii dragi îmi apreciază preparatele. Mai presus de asta, ori de câte ori întru în bucătărie şi nu am inspiraţie îi sun pe chefi. Iar ei sunt mereu acolo să-mi dea un sfat, o idee. Cel mai bine cred că mă pricep la ciorbiţe, dar şi la un preparat specific indian cu pui, curry şi orez care îmi iese de minune! Am stabilit cu colegul meu de izolare că vom mânca mai aşa, fără carne, şi mă gândeam să fac o mazăre. Ce zice colegul de izolare?“.
Smiley i-a dat însă un sfat preţios: “Păi, e mulţumit, eu zic că puiul indian să îl păstrăm pentru weekend”. Ei au câştigat sute de like-uri, din partea fanilor, şi cu filmuleţul în care se tund reciproc, cadre care au făcut furori pe Internet. Cântăreţul de succes a rupt tăcerea, privind relaţia lor, într-un interviu sincer: ”Eu şi Gina cumva cred că ne-am plăcut tot timpul, ne ştim de multă vreme, ne-am intersectat în diverse ocazii şi mereu ne-am plăcut, iar la un moment dat ne-am plăcut mai mult.
Eu nu ascund cu nimic treaba asta, că suntem împreună, doar că o feresc pe ea cât pot, pentru că oamenii încep şi îşi dea cu părerea”, declara el, pentru revista Unica. Dar şi Gina a povestit, la superlativ, despre relaţia lor: ”Ne respectăm foarte mult unul pe celălalt şi nevoile celuilalt. Cumva, eu şi Andrei ne-am găsit unul pe altul, pentru că îi înţeleg şi respect programul şi nu sunt genul de iubită cicălitoare, care să-i reproşeze că a stat prea mult la studio. Dacă petrece mai mult timp acolo decât mi-aş dori eu, mă duc şi eu la studio şi stau cu gaşca de acolo. E foarte interesant să vezi cum se naşte muzica!”, a spus ea, pentru okmagazine.ro.
Citeşte şi:
EXCLUSIV Gina Pistol: "Smiley nu ar merge cu mine într-un reality-show. E comod, nu s-ar aventura"