FotoSora Biancăi Drăgușanu, de nerecunoscut din cauza operațiilor estetice. Oana a apărut cu un bandaj pe cap
Oana, sora Biancăi Drăgușanu, pare să îi urmeze exemplul în ceea ce privește intervențiile estetice, transformările sale fiind tot mai vizibile în ultima perioadă. Cea mai recentă apariție a sa, în care apare cu capul bandajat, i-a surprins pe urmăritorii din mediul online și a stârnit numeroase reacții.

Relația dintre cele două surori este una foarte apropiată, chiar dacă Oana nu se bucură de aceeași notorietate ca Bianca. Cu toate acestea, este activă pe rețelele de socializare și își ține constant fanii la curent cu procedurile estetice la care apelează.
Oana a apelat la ajutorul esteticianului pentru o nouă schimbare
Nu mai este un secret faptul că Oana este pasionată de astfel de intervenții, urmând, într-o anumită măsură, drumul surorii sale. De curând, aceasta s-a afișat cu un bandaj pe cap, imagine care i-a surprins pe mulți dintre urmăritori. Potrivit informațiilor disponibile, ar fi vorba despre un mini-lifting facial.
Aceasta le-a povestit fanilor că se află în proces de recuperare, care durează în funcție de organism. Inflamația de la nivelul feței ar trebui să se retragă în două-trei săptămâni.
„Recuperarea este în funcție de corpul fiecăruia, două-trei săptămâni să înceapă să se tragă inflamația. Normal, dacă respecți indicațiile medicului, nu doare”, a declarat Oana Drăgușanu despre operație.

Operațiile pe care Bianca Drăgușanu le regretă
Adeptă a operațiilor estetice, Bianca Drăgușanu a trecut de numeroase ori pragul clinicilor de specialitate de-a lungul anilor. Vedeta a mărturisit că, de-a lungul timpului, a luat și decizii pe care le regretă, mai ales în ceea ce privește unele intervenții estetice. În prezent, își dorește să corecteze anumite aspecte care nu o mai mulțumesc.
„Când mă uit la pozele cu mine, efectiv mi se pare că sunt foarte urâtă. Proporțiile nu erau corecte față de acum. De vreun an de zile tot încerc să le modelez. Mi-am făcut lip lift, mi-am făcut rinoplastie să fie nasul mai mic, buzele mai mici, acum vreau să îmi fac sânii mai mici. Vreau să micșorez tot ce am făcut mare la un moment dat”, a declarat Bianca Drăgușanu.































