Sorana e pasionată de pictură: «Îmi place să desenez pe orice»

Sorana e pasionată de pictură: «Îmi place să desenez pe orice»

Ultima actualizare:
Are propriul atelier
Are propriul atelier

Dar și Sorana Darclee Mohamad (34 de ani), fosta solistă a trupei A.S.I.A, s-a mândrit, zilele trecute, cu un model asemănător, fiind fotomodel pentru creația sa, apreciată la greu de internauți.

”Da, da, da. E pictată de subsemnata. Se pare că atunci când vine vorba despre pictură, îmi place să pictez pe orice suprafață”, a menționat artista, pe Facebook. Dar, la vreme de pandemie, Sorana comercializează și tablouri, lucrări pe care le puteți admira pe conturile sociale. Ea lucrează în atelier în ținute sexy: ”Când îmi deschid tuburile de culori, aud acea voce care mă tot strigă. De acolo sună de atâţia ani şi acum că în sfârşit te-am găsit, nu o să te părăsesc vreodată. Pictura îmi e oxigenul şi hrana. Mă odihnesc în timp ce pictez şi cu cât pictez mai mult, cu atât mă simt mai eu. Drumul abia aici îmi începe şi o să fie un drum lung’’, a mărturisit Sorana. 


    Are propriul atelier
Are propriul atelier


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Andreea Marin, foto Instagram jpg
Dakota Johnson, Machine Gun Kelly  foto   profimedia jpg
Design fără titlu (5) png
banner Marina Voica
image png
colaj kim kardashian instagram png
ilona brezoianu jpg
valerie lungu si alex gilca jpg
image
image