Sore a născut o fetiță de nota zece!

Ultima actualizare:

    Sore a devenit mămicăfoto: arhiva personală
Sore a devenit mămicăfoto: arhiva personală

A venit ziua cea mare! Sore Mihalache (26 de ani) a născut prin cezariană, vineri (25 de martie), la spitalul Regina Maria. Artista a adus pe lume o fetiță de nota 10. Ea și iubitul ei, avocatul Mircea Julean, au devenit părinți pentru prima dată. Micuța va fi botezată cu numele Erin.

Sore a devenit mamă, vineri (25 martie). Blondina a născut o fetiță de 3 kilograme, care a primit nota zece din partea medicilor. Cântăreața nu a fost singură. Iubitul artistei, Marius Julean, dar și ambele bunici ale micuței Erin sunt la spital. Surse apropiate de vedetă au declarat, pentru Click!, că vedeta se simte foarte bine după operație.

„Nu îmi dau seama când au zburat cele nouă luni”

Artista a anunțat că este însărcinată la patru luni de când a aflat marea veste
Artista a anunțat că este însărcinată la patru luni de când a aflat marea veste

Cu doar o zi înainte să nască, Sore a scris câteva gânduri despre sarcină, pe blogul ei personal: „Şi iată, am ajuns la finalul sarcinii…. Parcă nici nu îmi vine să cred, nu îmi dau seama când au zburat cele nouă luni, când am trecut prin toate fazele dezvoltării lui bebe în burtică şi iată-mă acum în pragul celei mai fericite zile. Am fost, pe rând, plină de energie, nervoasă, leneşă, activă, pofticioasă, temătoare, optimistă. Am permis tuturor să-mi dea sfaturi, vizibil emoţionaţi şi fericiţi pentru mine. Cu unele am fost de acord, pe altele am preferat să nu le aud. Am mâncat cum am poftit şi ce am poftit, însă am încercat să fiu conştientă că tot eu voi lupta să revin la silueta de dinainte ( şi zic eu, m-am descurcat onorabil ). M-au plictisit, trebuie să recunosc, glumele deja răsuflate legate de poftele gravidelor sau zicala “mănânci pentru doi” dar mi-am zis că trebuie să le accept, pentru că, DA, sunt însărcinată şi oamenii reacţionează. Mi-am dorit să mă pot lega la şireturi până la final şi iată-mă învingătoare! Am reuşit să mă abţin de la cumpărături pentru bebe până aproape de luna a8-a şi mă bucur, pentru că am luat doar strictul necesar şi am reuşit să adun o lista cu lucruri realmente importante ( recomand asta şi pentru viitoarele mămici care mă citesc – aveţi răbdare, informaţi-va! ). Am reuşit să fiu activă până în ultima săptămâna, am prezentat o emisiune, am lansat două piese în timpul sarcinii, am construit alături de voi o comunitate online absolut superbă, am decorat casă şi mi-am pregătit proiectele pentru lunile care vor urmă… Am visat mult!! Nu mi-am trimis iubitul în miez de noapte după îngheţată sau căpşuni – cred că mă apreciază pentru asta hahaha. Am adorat fiecare minut de alint pe care l-am primit, am fost cocoloşită, iubita şi răsfăţată de către toţi cei dragi şi tare bine a fost.. Am reuşit să îmi ofer timp de calitate eu cu mine în ultima luna şi mi-am dat seama că am crescut, că sunt o femeie acum dar cu suflet de copil. Mi-am privit trecutul şi sunt bucuroasă să mă aflu aici, acum într-o sincronicitate perfectă cu absolut totul. Lucrurile bune vin către cei care aşteaptă şi cred cu adevărat în dorinţele lor! În încheiere, am selectat câteva dintre outfit-urile reprezentative din timpul sarcinii, că o inspiraţie pentru viitoarele mămici care au impresia că dulapul nu mai este prietenos cu ele.. Abia aştept următorul post, cred că va daţi şi voi seama despre ce va fi!”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
banner laura cosoi png
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net