Sore, ţi-au crescut sânii odată cu burtica!

Ultima actualizare:

    Sore la prima apariţie după anunţul sarciniiFoto: Sever Gheorghe
Sore la prima apariţie după anunţul sarciniiFoto: Sever Gheorghe

Sore e toată numai un zâmbet, de patru luni, de când a aflat că va deveni mămică. Deşi are insomnii şi pofte, solista nu stă toată ziua în vârful patului, ci iese în lume, la evenimentele mondene, unde nu vorbeşte decât despre viaţa de graviduţă.

Petrecerea OK! – “James Bond Party” organizată de revista OK!, la Le Chateau, a adunat, joi seară, toată crema show-biz-ului românesc. Cătălin Botezatu, Claudia Pavel, Claudia Pătrăşcanu sunt doar câteva dintre vedetele care şi-au etalat ţinutele de gală. Multe reprezentante ale sexului frumos au încercat să fie ”Bond Girl”, printre acestea şi Sore (25 de ani), care şi-a etalat pentru prima oară burtica de graviduţă la un eveniment. Ţinuta neagră, purtată de blondină, a atras toate privirile, pentru că deşi era lungă până-n pământ şi destul de largă, decolteul era mai mult generos, punându-i în evidenţă sânii care i-au crescut vizibil, de când e însărcinată.  Cântăreaţa a anunţat că va avea o fetiţă cu iubitul ei, avocatul Mircea Julean, cu care are o relaţie de peste doi ani. “Sunt extrem de fericită că voi deveni mamă. Este o senzaţie specială, deşi noaptea am insomnii, iar ziua am pofte”, ne-a declarat viitoarea mămică. Ea nu s-a retras din muzică, ci chiar în această perioadă le pregăteşte multe surprize fanilor.

Şi ei au făcut furori la cheful cu tema James Bond

Roxana Nemeș și-a adus la chef noul iubit

Senzuala solistă s-a despărțit de impresarul Radu Groza și s-a cuplat cu afaceristul Călin Hagima, pe care l-a adus, ca pe un trofeu, la petrecerea OK! Blondina era vizibil fericită la brațul noului ei iubit, care a copleşit-o cu gesturi tandre.


    Foto: Sever Gheorghe
Foto: Sever Gheorghe

Cuplul s-a asortat perfect, Roxana purtând o rochie elegantă, neagră, iar Hagima, un costum negru și cămașă albă. “Călin nu e vedetă. Se obişnuieşte greu cu astfel de petreceri, mai ieşim, dar nu foarte des. Suntem la început de relaţie şi vom vedea cum va merge”, a declarat Roxana Nemeş pentru Click!

Miron Cozma, la braț cu o solistă sexy

Colaborare-surpriză! Solista Alya (26 de ani), care a lansat recent piesa „Trafic”, a pus ochii pe excentricul Miron Cozma (61 de ani). Nu, nu-l vrea de iubit, ci doar ca actor în videoclipul pe care îl va filma în curând. „Am vrut ca în noul meu videoclip să apară chiar Miron Cozma. Îl consider un personaj alături de care pot contura o poveste de dragoste, cu bune şi cu rele. L-am admirat dintotdeauna, e un bărbat puternic, pe care orice femeie şi-l doreşte alături”, ne-a spus Alya. “Marinela Niţu, fosta mea iubită, o să-şi bage unghia în gât când va vedea că apar în videoclipul Alyei. Ea nu era deschisă la nici o propunere, nu voia să facă nimic din ce-i ziceam”, ne-a povestit Miron Cozma.


    Foto: Sever Gheorghe
Foto: Sever Gheorghe

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Meghan Markle în negru, GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
BannerProrevelion
Banner Ionuț Dolănescu
banner CRBL
Stormy Daniels FOTO Profimedia jpg
Banner Anamaria Ferentz
dani otil
banner andreea vasile png
banner Mihaela Borcea png
image
actualitate.net
image
actualitate.net