Splash! Vedete la apă. Andreea Antonescu: «Rinichii mi se blocaseră»
Cu foarte puțin timp înainte de semifinala emisiunii „Splash! Vedete la apă”, una dintre concurente, fosta membră a trupei Andrei, Andreea Antonescu, a avut mari probleme cu rinichii și chiar nu s-a mai putut mișca.
Andreea povestește cum au decurs momentele groaznice în care a făcut o criză la rinichi dar și cum a reușit să își revină. Problemele vedetei se trag din copilărie, iar de atunci, aceasta urmează în permanență un tratament medical, potrivit romaniatv.net.
Nu-și mai putea mișca picioarele
„Cu o oră înainte de semifinală, am făcut o criză de rinichi foarte puternică. Atât de rău mi-a fost, că am vrut să abandonez concursul. Rinichii mi se blocaseră, iar picioarele nu mi le mai putea mișca. Din fericire, aveam în camera de hotel medicamentele pe care le iau în astfel de situații și am reușit să mă pun, cât de cât, pe picioare. În copilărie, am avut probleme grave cu rinichii, de aceea mi s-a interzis să fac sport... De atunci, urmez un tratament permanent”, a declarat Andreea, pentru romaniatv.net.
Va sări alături de coregraful ei
După spaima trasă, Andreea Antonescu se consideră norocoasă să aibă șansa de a sări în apă alături de bunul ei prieten și coregraf, Eugen, cel care a i-a acordat primul ajutor tatălui ei: „Eugen este cel care i-a acordat tatălui meu primul ajutor, atunci când a făcut infarct, în 2001, după un concert al fratelui meu, Răzvan, la Galați. Avea pe atunci 16 ani și dansa în trupa fratelui meu. Eugen i-a făcut atunci tatălui meu respirație artificială, însă, din păcate, nu s-a mai putut face nimic”, a mai povestit artista.