Ștefan Bănică, sfâșiat de moartea Oanei Ioachim: «E un moment greu»

Ștefan Bănică, sfâșiat de moartea Oanei Ioachim: «E un moment greu»

Ultima actualizare:
Oana Ioachim și Ștefan Bănică au jucat împreună timp de peste 20 de ani
Oana Ioachim și Ștefan Bănică au jucat împreună timp de peste 20 de ani

La numai 48 de ani, îndrăgita actriță Oana Ioachim s-a stins din viață, răpusă de boala care o măcina. Aceastea suferea de cancer la sân, boală care, deși a fost tratată, a recidivat ca urmare a stilului de viață haotic al vedetei. Oana obișnuia să urce pe scenă alături de Ștefan Bănică (47 de ani) foarte des. Cei doi mergeau în turnee împreună și erau prieteni buni.

La aflarea veștii că una dintre cele mai apropiate colege de breaslă ale lui a decedat, artistul a fost devastat. Ștefan i-a scris câteva ultime cuvinte Oanei Ioachim prin intermediul unei rețele sociale, unde a mărturisit că trece prin niște momente foarte grele.

Artistul o alinta «Oachi» pe regretata actriță


    Oana Ioachim și Ștefan Bănică au jucat împreună timp de peste 20 de anifoto: Arhiva Personală
Oana Ioachim și Ștefan Bănică au jucat împreună timp de peste 20 de anifoto: Arhiva Personală

„E un moment greu, foarte dureros pentru mine, pentru că trebuie să vorbesc la trecut despre Oana Ioachim (Oachi, așa cum o alintam), care a plecat dintre noi mult prea devreme. A fost o bună prietenă, o parteneră de scenă extraordinară. Am jucat împreună peste 20 de ani, am fost colegi de trupă la facultatea de teatru și ne cunoșteam încă din copilărie, de la vârsta de 10 ani.

Am trecut prin multe împreună. Un om deosebit, un om puternic, o mamă devotată și o actriță talentată și inteligentă. Cu toate acestea, acum cuvintele par goale în fața unei astfel de pierderi premature. Dumnezeu să te odihnească, draga mea Oana!”, a scris Ștefan Bănică pe profilul personal de pe o rețea socială.

Oana Ioachim s-a stins în dimineața zilei de 11 septembrie, iar decesul ei a fost anunțat printr-un comunicat de presă remis de Teatrul Mic, acolo unde a urcat pe scenă de zeci de ori, unde a încântat publicul și i-a transmis unele dintre cele mai puternice emoții prin talentul ei actoricesc. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Jennifer Lopez concert decembrie 2025 Facebook Jennifer Lopez jpg
image png
banner ana bodea png
vedete jpg
image png
adriana bahmuteanu facebook jpg
banner octavian ursulescu jpg
Ilona Brezoianu, foto Instagram jpg
image
image