Ştefan Stan, mărturii emoţionante despre sarcina pierdută de iubita sa

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Ştefan şi Diana sunt împreună de aproximativ 9 luni
Ştefan şi Diana sunt împreună de aproximativ 9 luni

Ştefan Stan tebuia să devină pentru prima oară tătic, însă iubita sa Didi a pierdut sarcina.

S-au cunoscut acum aproximativ 9 luni şi s-au afişat prima oară în public ca şi cuplu la nunta lui Pepe. Tot în acea seară, Ştefan a aflat că va deveni tătic fiind luat prin surprindere de mărturisirea iubitei sale, dar vizibil fericit de faptul că va deveni tătic pentru prima oară. Din păcate însă, sarcina a prezentat potrivit lui Ştefan un risc ridicat de avort de la început, însă sub atenta supraveghere a medicului, cuplul a încercat să prevină prin tratamente eventualele probleme.

Ştefan a vorbit cu Cătălin Măruţă
Ştefan a vorbit cu Cătălin Măruţă

"M-am simţit împlinit când am aflat că voi deveni tată. Noi ne cunoaştem de câţiva ani dar nu am fost împreună. Ne-am întâlnit în mall, am stat la o cafea şi asta a fost. Relaţia a devenit serioasă după primele două luni. Când am aflat că voi deveni tată am râs şi am plâns în acelaşi timp. Trebuia în această perioadă ca Didi să nu fie suparată, stresată, dar au fost unele probleme cu anumite bârfe apărute. Riscul de avort la această sarcină era de 80%, dar am trăit cu speranţa că celelalte procente rămase îl vor ajuta pe micuţ să se nască fără probleme. Ea este mai bine acum, mulţumesc lui Dumnezeu că a trecut peste această perioadă. Familia şi prietenii ne-au sprijinit şi le mulţumesc pe această cale", a povestit emoţionat Ştefan Stan în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruţă.


    Ştefan a vorbit cu Cătălin MăruţăFoto Pro Tv
Ştefan a vorbit cu Cătălin MăruţăFoto Pro Tv


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Niole Kidman  foto   Profimedia jpg
conchita wurst foto reuters
Loredana Groza, foto Instagram  jpg
rares cojoc andreea popescu instagram jpg
De ce alege Cătălin Botezatu să meargă în Egipt, acolo unde a fost deja de peste 30 de ori
gabriela cristea (1) jpg
lady victoria hervey cannes 2026 gettyimages jpg
dino muradian instagram jpg
image
image