Stela Popescu reacționează după ce a apărut în clipul trupei Taxi

Ultima actualizare:

    Actrița susține mesajul celor de la TaxiFoto: Arhiva Click
Actrița susține mesajul celor de la TaxiFoto: Arhiva Click

„Despre smerenie”, ultima piesă lansată de trupa Taxi, a stârnit un adevărat scandal. Biserica Ortodoxă s-a simțit atacată, iar rapsodul Grigore Leșe a cerut să fie scos urgent din videoclip. Dan Teodorescu l-a încoluit cu alte 32 de nume sonore din showbiz-ul românesc, care s-au alăturat celor 33 de vedete din varianta inițială a clipului.

Astfel, mesajul piesei a fost promovat de 65 de persoane publice. În doar câteva ore de la lansare, videoclipul strânsese 10.000 de vizualizări pe Youtube. Miercuri (11 mai), piesa a fost relansată, de această dată cu și mai multe personalități.

Actrița Stela Popescu a povestit, pentru ziarulring.ro, ce a determinat-o să se alăture celorlalte vedete: „Am fost contactată şi rugată să ascult piesa, iar dacă sunt de acord cu versurile să accept alăturarea. Consider că nu avem nevoie de atâta îngâmfare şi fast bisericesc. Eu sunt în aceeaşi direcţie cu ei, de aceea am şi acceptat proiectul. Sunt o mulţime de discuţii, o mulţime de păreri, dar eu cred că ţara noastră e destul de îngreunată de probleme ca să se aloce atât de mulţi bani pentru catedrală. Cred că Biserica poate ajuta enorm neamul acesta, dar prin alte mijloace… Consider că fiecare e liber să îşi spună părerea. Nu e un atac la adresa Bisericii. Avem nevoie de ea, avem nevoie de credinţă. Iar pe Dumnezeu, dacă îl iubeşti, oriunde ai fi, te închini Lui”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
dorian popa jpg
Banner Ioana Ginghina
banner pensie mica jpg
banner dan negru png
dorian popa colaj instagram jpeg
banner codin maticiuc png
banner cuba gooding jr jpg
Rihanna  foto   Profimedia jpg
image
image