Survivor România 2021. Amna, Majda şi Simona Hapciuc, sexy-mamele din echipa Faimoșilor, luptă pentru copiii lor

Ultima actualizare:
Amna (36 de ani) este divorţată  şi-l creşte singură pe David  Cristian, de 6 ani şi jumătate
Amna (36 de ani) este divorţată şi-l creşte singură pe David Cristian, de 6 ani şi jumătate

Probe sportive dure, incidente între concurenţi mai mult sau mai puţin amuzante, mici accidentări. Aşa a arătat prima ediţie a noului sezon “Survivor România”, care a debutat cu dreptul sâmbătă seară, 9 ianuarie, la Kanal D. Iar poveştile concurentelor mămici îi vor ţine cu sufletul la gură pe fanii emisiunii, care vor urmări evoluţiile Majdei Aboulumosha, Amnei şi Simonei Hapciuc.

Încă din prima seară de Survivor, cei peste 2,3 milioane de telespectatori care s-au uitat la Kanal D au putut să observe ce greoi sunt unii dintre concurenţi, în special cei de la Faimoşi, care nu au condiţie fizică. Însă ne-au surprins plăcut Culiţă Sterp, care pare un Guliver în ţara piticilor, dar şi Jador, Costi Ioniţă sau Roxana Nemeş.

Amna a refuzat să participe la prima probă din Survivor România

Din păcate, cele trei mămici vedete din grupul Faimoşilor, care au venit să câştige marele premiu pentru copiii lor, au debutat cu stângul. Amna, pe numele ei adevărat Andreea Cristina Frunzăreanu (36 de ani), se teme de apă şi a refuzat să participe la prima probă.

Simona Hapciuc (30 de ani) a fost părăsită de tatăl lui Dimitrie înainte ca băieţelul să se nască
Simona Hapciuc (30 de ani) a fost părăsită de tatăl lui Dimitrie înainte ca băieţelul să se nască

„Am un copil acasă şi el are nevoie de o mamă!”, şi-a motivat decizia solista, care nu ştie să înoate. Amna este divorţată şi-l creşte singură pe David Cristian, de 6 ani şi jumătate. Amna se poate lăuda cu o carieră solidă în industria muzicală autohtonă, însă drumul spre succes a fost anevoios, fiind de foarte multe ori tentată să renunţe la marea ei pasiune.

”În fiecare an am vrut să renunţ. Este o industrie grea. Crina Mardare, care mi-a fost profesoară de canto, m-a ajutat să nu semnez nişte contracte când am împlinit 18 ani. Mi se lua şi pielea de pe mine, nu mai ajungeam să cânt. Nu mai credeam că voi reuşi. La 26 de ani toată lumea din industrie îmi zicea că sunt bătrână”, a povestit celebra artistă, înainte să plece la Survivor România. Amna este convinsă că va face faţă provocărilor şi lipsurilor din Republica Dominicană, pentru că a găsit un echilibru interior pe care l-a căutat mulţi ani. Este obişnuită să piardă pentru a câştiga. Ea însăşi a avut un parcurs de supravieţuitor în propria viaţă. 

Majda are o fiică de 7 ani și jumătate

Şi Majda Aboulumosha (33 de ani) este o luptătoare. A lăsat acasă o fiică de 7 ani şi jumătate, Jaqueline, care i-a spus mamei ei că se va descurca fără ea, să plece liniştită. “Întotdeauna m-am gândit că totul se întâmplă cu un scop în viaţă, iar acum simt că scopul meu e să dau tot ce e mai bun. Sunt o fire puternică şi consider că o să-mi depăşesc limitele şi o să descopăr foarte multe lucruri. Îmi place să lucrez în echipă şi simt că o să luptăm împreună ( n.r. – referire la  echipa Faimoşilor) să fie bine. Sper din suflet că emoţia pe care o simt să ajungă la inimile celor ce ne vor urmări”, spunea Majda înainte de concurs. Din păcate, Majda s-a accidentat la picior din prima probă. 

Simona Hapciuc: «Să fiu o supravieţuitoare e o obligaţie pentru mine»

Sexy-mamele fac parte din echipa “Faimoşilor”
Sexy-mamele fac parte din echipa “Faimoşilor”

Cea de-a treia mămică din concurs, care este şi extrem de sexy, este Simona Hapciuc (30 de ani) pe care o ştiţi din rolul lui Nuţi din serialul “Trăsniţii”. Actriţa a mai cochetat cu televiziunea, participând la concursul “Cea mai sexy mămică” de la „Neatza cu Răzvan şi Dani”. Toată lumea a văzut în prima ediţie că nu prea ştie să înoate, dar are condiţie fizică bună şi un bust de invidiat.

“Să fiu o supravieţuitoare nu a fost niciodată o opţiune pentru mine, ci o obligaţie de a mă ridica singură din toate mizeriile în care am fost lăsată. De la a dormi pe străzi şi a sta nemâncată cu zilele, până la a-mi forma un caracter complex, am reuşit să le fac pe toate, iar participarea la «Survivor România» este un test final, prin care voi aduce rezistenţa mea fizică şi psihică la cel mai înalt nivel pentru a-mi dovedi în primul rând mie că pot orice”, spune Simona Hapciuc.


    Sexy-mamele fac parte din echipa “Faimoşilor”
Sexy-mamele fac parte din echipa “Faimoşilor”

Vedeta a spus că vrea să câştige Survivor pentru fiul ei, Dimitrie, şi a mai povestit pentru Click! că îşi va lăsa fiul cu nişte prieteni. “Dimitrie are 3 ani. Tatăl lui Dimitrie a hotărât să dispară când a aflat de sarcină. Am rămas o mamă singură din toate punctele de vedere. Nu mai am părinţi, iar fraţii mei sunt în străinătate. Am dus-o dintr-o luptă în alta. M-am luptat cu depresia după naştere, fac terapie şi acum, pentru că încă mă lupt cu demonii. Dar am o legătură specială cu copilul meu, Dimitrie merge cu mine la sală, în oraş, la filmări, peste tot. Îmi va fi foarte greu fără el, nu ştiu cum voi reuşi să dorm, pentru că doarme în fiecare seară cu capul pe pieptul meu. Singura mea slăbiciune e Dimitrie şi îmi va fi dificil să fiu departe de el. De când s-a născut am fost despărţiţi doar câteva zile”, ne-a spus Simona

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
Banner Delia vs Mugur Mihăescu
Banner Loredana Groza
Banner Andrei Aradits
cristina cioran gravida (1) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net