Sylvia şi Andrei îşi aruncă sâgeţi şi la trei ani de la divorţ! "Nu regret relația, ci actul de căsătorie!"

Ultima actualizare:

    Sylvia îl contrazice pe Andrei şi spune că nu au discutat niciodată serios să facă un copilFoto: arhiva personală
Sylvia îl contrazice pe Andrei şi spune că nu au discutat niciodată serios să facă un copilFoto: arhiva personală

După ce fostul soț, Andrei Ștefănescu, a aruncat paie pe foc și a redeschis subiectul divorțului de Sylvia la trei ani de când acesta s-a pronunțat, cântăreața a vrut să lămurească cum stau lucrurile. Solista a publicat pe blogul personal varianta ei despre ultimele declaraţii ale solistului Alb Negru.

Invitat într-o emisiune de tv, Andrei din trupa Alb Negru i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru faptul că el și Sylvia nu au avut un copil. În realitate, cântăreaţa susţine că nici nu a existat un plan concret în acest sens.

"Despre posibilitatea ca noi să facem un copil vreau să se știe clar că nu am discutat asta într-un mod foarte serios. Am încercat vreme de câteva luni când eram mai mici, la începutul relației (prin 2006, 2007), apoi eu am început proiectul cu DJ Rynno și nici nu am mai deschis acest subiect. Și mie îmi pare bine că nu am avut un copil, pentru că Dumnezeu ne-a dat șansa să o luăm de la capăt și să-l facem cu cine trebuie. Astfel, nu văd sensul unor discutii ipotetice despre un copil, atâta vreme cât el nu a fost în plan”, a scris artista pe blogul personal.

Dacă fostul soț a declarat răspicat că regretă căsnicia și nu mai vrea să audă de Sylvia, aceasta consideră că divorțul a fost un pas înainte pentru ambele părți.

"Este incredibil și de prost gust faptul că, după trei ani de zile, se mai dezbate într-un mod atât de «lacrimogen» acest episod. Ca în orice poveste fiecare are varianta lui și adevărul este întotdeauna la mijloc. Important este că amândoi suntem mai fericiți și mai împliniți acum decât în momentul în care eram împreună. Divorțul ne-a facut bine amândurora. Eu nu regret relația, ci actul de căsătorie care m-a costat mulți bani, câștigați din munca mea", a continuat Sylvia pe blogul personal.

Sylvia şi Andrei Ştefănescu au trăit o frumoasă poveste de dragoste timp de patru ani, iar în 2009 s-au şi cununat civil. La acel moment, cei doi au amânat căsătoria religioasă pentru vara lui 2012, din lipsă de bani. Când se pregăteau să meargă în faţă altarului, aceştia au ales să o ia pe drumuri separate şi au divorţat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
andreea balan  crop 1665063599 jpg
image png
banner raluca moianu png
banner dana budeanu png
banner oana lis png
banner elena merisoreanu png
cub mihaela cernea png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net